|
|
ISTORIC
În decursul istoriei Biserica Sfântului
Mormânt, a cunoscut mai multe distrugeri şi reconstruiri
datorate în mare parte succesiunii stăpânitorilor
politici ai Ierusalimului.
Imediat după răstignirea şi învierea Mântuitorului
locul Golgotei şi al Sfântului Mormânt au fost
venerate ca sfinte nu numai de către Apostoli şi
de creştinii din Ierusalim dar şi de alţi credincioşi
creştini de pe cuprinsul Ţării Sfinte şi al întregii
lumi.
După înfrângerea ultimelor revolte iudaice împăratul
roman Adrian, care nu-i suporta pe iudei şi nici pe creştini,
a hotărât ca toate edificiile creştine şi
iudaice să fie profanate şi transformate în edificii
păgâne. Astfel şi pe locul Golgotei, din porunca
lui, a fost construit un templu păgân.
Pe la începutul secolului IV, din porunca Sfinţilor Împăraţi
Constantin şi Elena, templul păgân a fost dărâmat şi în
locul său a fost construit un vast ansamblu de edificii menit
să permanentizeze în memoria credincioşilor creştini
ultimele momente din viaţa Mântuitorului.
În anul 614 perşi au incendiat acest minunat ansamblu, restaurat întocmai
ca cel dinainte de un vrednic egumen al Sfântului Mormânt cu numele
Modest.
De acum înainte în repetate rânduri cotropitorii
Ierusalimului aduceau stricăciuni nu numai Bisericii Sfântului
Mormânt, dar şi conducătorilor şi slujitorilor
de aici, mulţi dintre ei fiind omorâţi în
chinurile cele mai groaznice.
La începutul secolului XI ansamblul creştin de aici
este complet distrus din porunca unui calif al Egiptului, dar împăraţii
bizantini au reconstruit-o imediat.
În vremea cruciadelor creştine Bisericii Sfântului Mormânt
i-au fost adăugate în imediata apropiere noi paraclise şi biserici
reunite sub acelaşi acoperiş. Deşi uneori cu sacrificii materiale,
de acum înainte, a fost posibil ca biserica să fie frecventată de
toţi creştinii.
În timp, întregul complex a cunoscut generozitatea unor prinţi şi
domnitori, chiar şi a celor români. Aceste ajutoare băneşti
au permis în timp întreţinerea bisericii şi renovarea
pe rând a Rotondei, a iconostasului, sau a altor lucrări de reparaţie şi întreţinere.
Din pricina unui devastator incendiu, la începutul secolului
XIX, biserica a fost refăcută. Au urmat apoi repararea
stricăciunilor produse în urma unui cutremur, precum şi
a altor stricăciuni pricinuite de război, sau de trecerea
timpului.
Pentru a evita discuţiile dintre confesiuni s-a realizat o
delimitare a drepturilor fiecăreia asupra zonei, precum şi
un statut de funcţionare a bisericii şi a locurilor pentru închinare
din Ţara Sfântă.
BISERICA SFÂNTULUI MORMÂNT ŞI A ÎNVIERII
DOMNULUI IISUS HRISTOS
In
decursul istoriei biserica aceasta a avut diferite denumiri, dar în
general, majoritatea oamenilor, o numesc Biserica Sfântului
Mormânt, pentru că această biserică a fost
construită pe locul în care Iisus Hristos a fost răstignit şi îngropat într-un
mormânt săpat în piatră. Alţii o numesc
Biserica Învierii pentru că aici a înviat Domnul.
Biserica are o importanţă deosebită pentru creştinii
ortodocşi, dar şi pentru cei de alte confesiuni creştine,
care vin aici să se închine şi să aducă slavă lui
Dumnezeu pentru toate câte a făcut El pentru noi.
— Curtea —
În partea din
faţă a bisericii se află o curte spaţioasă în
care se adună pelerini în timpul marilor sărbători şi
procesiuni creştine de peste an, dar şi pentru a asculta indicaţiile
ghizilor despre istoria bisericii şi a evenimentelor sfinte petrecute în
timp aici. Din această curte cu formă pătrată de pot vedea împrejur
mai multe mănăstiri şi paraclise ale ortodocşilor, armenilor şi
copţilor.
— Intrarea —
Spre nord se deschid sub forma unor arce două intrări,
una zidită, iar alta cere permite accesul în Biserica
Sfântului Mormânt. Pe această uşă numită poarta
sfântă sunt două inscripţii adresate pelerinilor: „…închinătorule,
intră întru bucuria Domnului, în cerul plin de
lumină” şi „Intraţi, în curţile
Domnului, în mormântul dătător de viaţă,
unde sălăşluieşte Harul şi stăpâneşte
lumina cea binecuvântată”. Coloanele de marmură albă din
stânga intrării sunt fisurate în partea de jos.
Tradiţia ne spune că într-un an, credincioşii
ortodocşi, neavând cu ce să achite taxele impuse
de turci pentru intrarea în Sfântul Mormânt au
rămas afară pentru a primi din cer Sfânta Lumină.
Atunci, în chip minunat, focul dumnezeiesc, care coboară în
fiecare an în Sâmbăta Mare la Sfântul Mormânt,
a lovit aceste coloane lăsând aceste urme vizibile şi
astăzi.
— Piatra
Ungerii —
Intrând în biserică, la numai câţiva
metri de la intrare ajungem la Piatra Ungerii. Este de fapt o lespede
din piatră roşiatică care protejează locul în
care Iosif din Arimateea şi Nicodim, au aşezat trupul
Domnului după ce l-au coborât de pe cruce. Aici, ne
spune Evanghelia „au luat deci trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în
giulgiu cu miresme, precum este obiceiul de înmormântare
la iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, şi în
grădină un mormânt nou, în care nu mai fusese
nimeni îngropat.…Acolo l-au pus pe Iisus, pentru
că mormântul era aproape”.
Deasupra plăcii de marmură atârnă frumos mai
multe candele. Toţi credincioşii care intră astăzi în
Biserica mare a Sfântului Mormânt îngenunchează în
acest loc cu multă evlavie, sărutând şi udând
cu lacrimi piatra unde a fost înfăşurat cu arome şi
giulgiu trupul neînsufleţit al lui Iisus. Pe mozaicul
din faţă este prezentat în culori foarte vii acest
eveniment cutremurător. Împrejurul acestei lespezi din
marmură, acoperită cu mir şi petale de trandafir, în
Vinerea Mare, mulţimile cântă prohodul Domnului.
— Golgota – altarul
jertfei mântuitoare —
La câţiva metri de acest loc spre răsărit
se înaltă o stâncă încadrată astăzi într-un
paraclis mai spaţios cu două altare. Acest paraclis este
zidit pe piatra Muntelui Golgota, pe locul în care a fost înălţată Crucea
pe care a fost răstignit Iisus Hristos. În dreapta Crucii
se află primul altar şi marchează locul în
care Iisus a fost dezbrăcat de hainele Sale şi pironit în
cuie pe lemnul crucii. În mijlocul altarului principal numit
Sfânta Golgota este fixată în crăpătura
stâncii o cruce care ne aminteşte de răstignirea
Domnului. În imediata apropiere este o icoană a Sfintei
Fecioare Maria, prin inima căreia a trecut durerea ca şi
o sabie văzând pe Fiul ei preaiubit răstignit între
tâlhari. „Şi toate mulţimile care veniseră la
această privelişte, văzând cele întâmplate,
se întorceau bătându-şi pieptul”. Iar
alţii Îl huleau împreună cu arhiereii şi
cărturarii şi îl batjocorea, dar Iisus S-a rugat
zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu ştiu
ce fac!” Şi „strigând iarăşi
cu glas mare Şi-a dat duhul. Şi iată catapeteasma
templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi
pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat.
Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor
adormiţi au înviat s-au sculat. …Iar sutaşul şi
cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus, văzând
cutremurul şi cele întâmplate, s-au înfricoşat
foarte, zicând: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!” (Evanghelia
după Matei, cap 27). Astăzi, pe acest loc se află Sfânta
Masă a altarului pe care se slujeşte zilnic Sfânta
Liturghie. În partea de jos a Sfintei Mese nişte panouri
transparente protejează stânca Golgotei crăpată de
cutremur. Credincioşii pot atinge această stâncă printr-un
orificiu al unui disc din aur împodobit cu scene de pe drumul
crucii, donat Sfântului Mormânt de către domnitorul
român Şerban Cantacuzino. Locul este cunoscut în
Evanghelie ca „Locul Căpăţânii”.
Prin panourile protectoare ale stâncii laterale se poate
vedea şi astăzi stânca înroşită de
sângele lui Hristos care s-a scurs de pe piatra Golgotei
peste căpăţâna lui Adam, părintele neamului
omenesc, al cărui păcat a fost răscumpărat
prin jertfa lui Hristos.
— Cuvuclionul
sau Sfântul Mormânt —
Coborând scările de la Altarul Golgotei, ne întoarcem
iarăşi spre Piatra Ungerii, în partea de apus a
bisericii şi înaintăm spre Sfântul Mormânt în
care a fost pus trupul lui Hristos. Sfântul Mormânt
se află în partea de vest, înaintea Bisericii Învierii, în
mijlocul unui spaţiu circular de mari dimensiuni acoperit
cu o cupolă uriaşă susţinută de coloane
din piatră. Sub centrul acestei cupole se află Cuvuclionul
cu forma unui mormânt ebraic vechi. Cuvântul Cuvuclion înseamnă cămară,
sau tezaur împărătesc şi aici marchează locul
exact al Sfântului şi Preamăritului Mormânt
din care a înviat Hristos. La intrarea în mormânt, în
partea dinspre răsărit, se află icoana învierii
Domnului cu inscripţia: „Învierea lui Hristos
văzând să ne închinăm, Sfântului
Domnului Iisus…”, iar în partea superioară alte
inscripţii ale învierii: „Toţi credincioşii
să se închine ţie mormânt primitor de viaţă,
că a fost îngropat în tine şi a înviat
cu adevărat Hristos Dumnezeu”, şi: „Cei care
negaţi învierea trupurilor, intrând în mormântul
lui Hristos, învăţaţi că a murit, şi
a înviat din nou, trupul Dătătorului de Viaţă,
spre încredinţarea învierii celei de pe urmă, în
care nădăjduim”. În faţa acestora atârnă numeroase
candele.
— Capela Îngerului —
Cuvuclionul este o construcţie micuţă sub formă dreptunghiulară şi
are două încăperi. Intrând pe o uşă joasă în
primul spaţiu din interior ajungem în capela îngerului. În
centrul acesteia se află un prestol peste care stă aşezată o
piatră sub formă pătrată. Această piatră protejată de
un geam este o bucată din piatra care a fost aşezată la
uşa mormântului lui Hristos. „Şi iată s-a
făcut cutremur mare, că îngerul Domnului coborând
din cer şi venind, a prăvălit piatra şi a şezut
deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era
ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca
zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi
s-au făcut ca morţi. Iar îngerul răspunzând
a zis femeilor: Nu vă temeţi că ştiu că pe
Iisus cel răstignit îl căutaţi. Nu este aici;
căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul
unde a zăcut”. Mt. 20. Pe această piatră la
fiecare miez al nopţii este aşezată o sfântă masă şi
se săvârşeşte Sfânta Liturghie. În
dreapta şi în stânga în pereţii sunt
două nişe circulare care comunică cu exteriorul.
Prin acestea în Sâmbăta Mare, în sâmbăta
de dinaintea Sfintelor Paşti, Patriarhul Ierusalimului scoate
câte o torţă aprinsă cu sfânta lumină care
coboară din cer pentru a o împărţi mulţimii
credincioşilor care aşteaptă afară.
— Sfântul
Mormânt —
În cea de-a doua încăpere a Cuvuclionului, în partea
dinspre apus, se află o altă încăpere, numită Sfântul
Mormânt. Acesta este prezentat de o inscripţie interioară ca
un purtător de viaţă, mai împodobit decât raiul, şi
mai luminos decât toată cămara împărătească.
Intrarea în această încăpere se face pe o uşă mică şi
joasă prin care poate pătrunde doar un singur credincios. Încăperea
are vreo doi metri lungime şi permite numai câtorva credincioşi
să stea deodată înăuntru, în vreme ce alţii
aşteaptă în rugăciune în capela îngerului,
iar alţii în faţa Cuvuclionului, în biserica mare. De
fiecare dată câte un călugăr ortodox supraveghează închinarea
credincioşilor la Sfântul Mormânt, pentru a se evita neorânduiala
sau îmbulzeala. În dreapta ultimei încăperi a Cuvuclionului
se întinde o lespede din marmură albă care protejează locul
funerar în care a fost aşezat trupul mort al dumnezeiescului Răscumpărător,
care după trei zile a înviat. În acest loc milioane de oameni
din întreaga lume au îngenuncheat rostind cele mai sfinte rugăciuni, împletite
cu lacrimi de durere, de mulţumire sau de speranţă. Aceste momente
emoţionante nu pot fi uitate niciodată pentru că ele îţi
lasă în suflet o bucurie şi fericire unică, ce te cheamă de
fiecare dată la Ierusalim. Un văl de îndoială şi
de necredinţă, se ridică parcă de pe ochii şi sufletul
nostru şi nu găsim cuvinte să mulţumim lui Dumnezeu pentru
toate câte a făcut el pentru noi. Aici realizezi, poate cel mai
bine că orice jertfă ne conduce spre înviere, că orice
gest de bunătate ne apropie de Dumnezeu şi de semeni şi că nimic
nu ne mai poate despărţi de Hristos, nici chiar şi moartea.
Hristos a înviat! Şi noi cântăm cu bucurie troparul imprimat
pe Sfântul Mormânt: ”Învierea Ta, Hristoase, îngerii
o laudă în ceruri şi pe noi, pe pământ, ne învredniceşte
cu inimă curată să te slăvim”.
— Biserica Învierii —
Cuvuclionul are un caracter interconfesional, şi acolo slujesc
zilnic, după un program stabilit, mai întâi ortodocşii,
apoi armenii, copţii şi catolicii.
Ieşind din interiorul Sfântului Mormânt spre răsărit
ajungem în faţa unei biserici mari numită Biserica Învierii.
Această biserică se află în centrul întregului
complex bisericesc şi aparţine în exclusivitate
ortodocşilor. Aceasta este catedrala propriu-zisă a Sfântului
Mormânt. Aici se săvârşesc slujbele zilnice
ale ortodocşilor, la care de obicei participă un mare
sobor de preoţi şi arhierei. În mijlocul bisericii
stă aşezat un sfeşnic special, care marchează după Sfintele
Scripturi centrul geografic şi spiritual al pământului.
Biserica este foarte mare şi impresionează prin stilul
arhitectonic de tip romanic şi prin atmosfera interioară tipic
ortodoxă.
Sub aceeaşi rotondă imensă a Sfântului Mormânt
se află şi alte altare creştine începând
din sud cu altarul armenilor, spre apus altarul copţilor,
nişte oameni foarte modeşti şi respectuoşi,
iar spre nord capela catolicilor. Acest altar dinspre nord care
aparţine franciscanilor, este construit pe locul în
care Domnul s-a arătat după înviere femeilor mironosiţe: „Şi
plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi
bucurie mare au alergat să vestească (învierea)
ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele iată Iisus le-a întâmpinat,
zicând: Bucuraţi-vă! Iar ele, apropiindu-se, au
cuprins picioarele Lui şi I s-au închinat” Mt.
28. Altarul este cunoscut şi sub numele de Capela Sfintei
Maria Magdalena, pentru că aici este locul în care Iisus
s-a arătat iarăşi Mariei Magdalena, care stătea
afară lângă mormânt şi plângea: „şi
a văzut pe Iisus stând, dar nu ştia că este
Iisus. Zis-a ei Iisus: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauţi?
Ea, crezând că este grădinarul, i-a zis: Doamne,
dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus şi eu îl
voi ridica. Iisus i-a zis: Maria! Întorcându-se, aceea,
i-a zis Învăţătorule”. Ioan 20.
Urcând câteva trepte ajungem într-o altă capelă catolică, în
locul care după tradiţie, Mântuitorul S-a arătat
Sfintei Fecioarei Maria, după înviere. În
interiorul capelei se află şi un fragment din coloana
de piatră de care a fost legat Domnul, la pretoriu, când
ostaşii romani l-au bătut şi l-au batjocorit. Tot
aici tradiţia ne spune că Patriarhul Ierusalimului şi
Sfânta Împărăteasă Elena au atins lemnul
crucii de un mort şi îndată acela a înviat.
— Altarul închisorii
lui Iisus —
Culoarul interconfesional care înconjoară Cuvuclionul şi
Biserica Învierii continuă dinacest loc spre răsărit
până la un mic altar construit peste locul în
care soldaţii romani l-au păzit pe Iisus înainte
de a fi răstignit. În pardoseala paraclisului se află o
lespede din piatră cu două orificii în care erau
introduse picioarele celor condamnaţi, iar pe dedesubt erau
legaţi cu un lanţ. Din acest motiv locul acesta este
numit şi paraclisul butucilor pentru că aici au stat şi
picioarele lui Iisus legate în acest fel înainte de
răstignire. Sfânta Sa Mamă,Fecioara Maria, a stat
aici aproape de Iisus împreună cu alte femei evlavioase şi
toate plângeau. Din cauza durerilor pricinuite de pe patimile şi
umilirile lui Iisus Maica Domnului a leşinat aici de durere.
Locul leşinului este marcat de o icoană a Maicii Domnului
făcătoare de minuni. Mulţi creştini o numesc şi „Icoana
Maicii Domnului care clipeşte”, pentru în icoană Maica
Domnului închide şi deschide uşor ochii.
— Altarul
Sfântului
Longhin —
În partea de răsărit a Bisericii Învierii,
plecând
de la Altarul închisorii lui Iisus spre Golgota, întâlnim
pe rând două paraclise mici.În primul dintre ele tradiţia
localizează locul în care soldaţii romani au omorât un
sutaş roman cu numele Longhin.Acest sutaş era un fel de superior
al soldaţilor romani însărcinat cu supravegherea răstignirii
lui Iisus. Mişcat profund toate cele văzute el a mărturisit înaintea
tuturor căci „cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta” Mt.
27, 54. Pentru mărturisirea acestui adevăr el a fost decapitat, iar
capul său aruncat în groapa de gunoi a oraşului. O femeie oarbă din
oraş descoperă prin vedenie capul Sfântului şi primeşte îndată vindecare.
Astfel Sfântul Longhin a devenit primul martir şi mărturisitor
al credinţei creştine.
— Altarul Împărţirii Veşmintelor —
Acest altar este foarte aproape de Golgota. În acest loc
soldaţii romani au aruncat sorţii (zarurile) pentru hainele
lui Iisus: „Iar ostaşii, dacă au răstignit
pe Iisus, au luat hainele Lui, şi le-au făcut patru părţi,
fiecare ostaş o parte, şi cămaşa. Şi era
cămaşa necusută, de sus ţesută peste
tot. Şi au zis ostaşii între dânşii:
să nu o sfâşiem, ci să aruncăm sorţii
pentru dânsa, a căruia va fi, ca să se împlinească Scriptura,
ce zice: „Împărţit-au hainele Mele lor şi
pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi” Psalmul.
21, 19 Deci ostaşii acestea au făcut”. (Ioan 19,
23-24)
— Paraclisul
Cununii de Spini —
Acest paraclis se află în imediata apropiere a locului
răstignirii, la numai câţiva metri de paraclisul
lui Adam. În centrul paraclisului este un stâlp de
granit încadrat sub o sfântă masă din marmură împrejmuită cu
sticlă. Pe această coloană ruptă, tradiţia
ne spune că a fost aşezat Domnul în pretoriu, când
soldaţii romani i-au pus pe cap coroana cu spini. Pe icoanele
care împodobesc paraclisul sunt reliefate câteva scene
ale judecăţii lui Iisus. Ca o expresie a chinurilor suferite
la Pretoriu şi astăzi din lemnul icoanelor se poate observa
cum sângele încă mai curge din picioarele şi
fruntea lui Iisus. În vinerea de dinainte de Paşti mulţi
credincioşi îşi alipesc urechea de sfânta
masă de marmură care încadrează stâlpul
de granit şi pot auzi sunetul suferinţelor. Mulţi
creştini aud aici loviturile biciului, precum şi bătăile
ciocanului care au bătut cuiele în mâinile şi în
picioarele lui Iisus.
— Paraclisul aflării
Sfintei Cruci —
Între Paraclisul Încoronării Domnului cu Spini şi cel
al Împărţirii Hainelor se află un culoar care coboară în
partea de răsărit a muntelui Golgota. În vechime aici erau
nişte cisterne imense săpate în piatră pentru acumularea
apei care era folosită în anotimpul secetos. După răstignire
Crucea Domnului a fost aruncată de evrei în această cisternă împreună cu
cele ale tâlharilor. Pentru a se şterge urma acestor evenimente,
cisternele au fost umplute cu gunoaie şi pietre aşa încât
pe la începutul secolului patru aproape nimeni nu mai ştia ce s-a întâmplat
cu Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Domnul. În această vreme
Sfânta Împărăteasă Elena a venit la Ierusalim şi
preluând unele informaţii de la localnici a săpat în
aceste cisterne până a găsit cele trei crucii în partea
cea mai de jos a cisternei. Astăzi aici se află un mic paraclis închinat
Sfintei Cruci, iar în partea de sus este statuia Sfintei Împărătese
Elena care asista la aceste săpături şi arunca bani din aur
soldaţilor romani pentru a continua săpăturile. Urcând
câteva trepte spre Biserica Învierii ajungem în altarul „Tâlharului
Dismas, care pe cruce a primit făgăduinţa iertării. Tradiţia
ne spune că nimeni nu ştia care dintre cele trei cruci era a Domnului şi
atunci au luat toate cele trei cruci şi au mers pe locul în care
se află astăzi altarul arătării Domnului de lângă Sfântul
Mormânt. Şi aşa a lucrat Dumnezeu că trecând pe
acolo un convoi cu un mort spre groapă şi atingând mortul de
cele trie cruci mortul a înviat în momentul în care a fost
atins de crucea pe care a fost răstignit Iisus.
Biserica Învierii Domnului este cel mai sfânt loc de
pe pământ. Aici s-au petrecut cele mai mari minuni ale
creştinătăţii şi ele continuă şi
astăzi să impresioneze sau să convertească total
la credinţă nu numai pe cei mai puţini credincioşi,
dar şi pe alţi oameni, de alte religii, care din simpli
turişti devin creştini în cel mai autentic sens
al cuvântului. Aceste minuni sunt realităţi care încălzesc şi
bucură nespus sufletele multor credincioşi care vin la
Mormântul Domnului şi se întorc la casele lor
cu credinţa că Dumnezeu este aproape şi ajută fiecare
credincios care se închină cu credinţă adevăratului şi
unicului Dumnezeu numit Iisus Hristos. |
|
