PROCESIUNEA ŞI MINUNEA
SFINTEI LUMINI DE LA IERUSALIM
Minunile din istoria creştinismului ne dovedesc că învăţătura
de credinţă creştină este adevărată şi
desăvârşită. În activitatea Sa pământească Mântuitorul
Iisus Hristos şi-a dovedit dumnezeirea Sa printr-un mare număr
de minuni, care au culminat cu învierea din morţi şi înălţarea
Sa la cer.
Desigur că minunile nu s-au sfârşit odată cu înălţarea
la cer a Mântuitorului, ci şi pe mai departe, Dumnezeu şi-a
manifestat atotputernicia Sa prin Apostoli şi alţi sfinţi,
trezind în acest fel conştiinţele adormite ale
oamenilor şi îndemnându-i la pocăinţă,
la reînnoirea vieţii religios morale şi la regăsirea
sensului vieţii pe care ni l-a descoperit Evanghelia lui Hristos.
Şi în
zilele noastre se întâmplă multe minuni.
Omul credincios le observă, se înţelepţeşte şi
mulţumeşte după cuviinţă lui Dumnezeu. Dar cea mai
mare minune aOrtodoxiei de a cărei realitate se por convinge toţi
este minunea pogorârii din cer Sfintei Lumini la Ierusalim. Această minune
se petrece în fiecare an, în cadrul unei ceremonii, cu o tradiţie
ce datează de aproape 20 de secole. Oameni evlavioşi mărturisesc
că Sfânta Lumină a lui Dumnezeu este prezentă tot
timpul la Sfântul Mormânt ca o binecuvântare şi prezenţă dumnezeiască nevăzută,
dar în ziua de sâmbătă de dinainte de Sfintele Paşti, lumina
dumnezeiască coboară în chip văzut şi unic pentru
fiecare dintre cei prezenţi care o poate vedea în forma credinţei
pe care o are. Astfel unii pot vedea lumina asemenea unor şuvoaie sau
cascade de lumină, iar alţii asemenea bulgărilor sau fulgerelor
de lumină, sau ca pe o flacără nemistuitoare şi lină ce
aduce numai bucurie şi pace în sufletele tuturor celor prezenţi.
Minunea aceasta are loc în Biserica Învierii din Ierusalim,
loc în care se află Sfântul Mormânt din
care Hristos a înviat.
Pregătirile pentru întâmpinarea Sfintei Lumini încep
din noaptea de vineri spre sâmbătă de dinainte
de Sfintele Paşti. Imediat după terminarea cântării
Prohodului, uşile capelei Sfântului mormânt sunt
sigilate, dar nu înainte ca autorităţile să controleze
amănunţit interiorul pentru a nu exista nici o sursă de
foc. Toate candelele sunt stinse şi Sfântul Mormânt
este păzit de soldaţi de alte confesiuni. Mii de credincioşi
ortodocşi veniţi din toată lumea rămân
peste noapte în Biserica cea mare confesională ce are în
centru biserica ortodocşilor numită şi Biserica Învierii
iar în faţa ei, deci în centru Capela Sfântului
Mormânt acum sigilată şi păzită.
După o lungă şi sfântă aşteptare în
ziua de sâmbătă dimineaţa credincioşii şi
autorităţile locale se pregătesc să întâmpine
Patriarhul Ierusalimului împreună cu întreaga
procesiune de nenumăraţi episcopi şi preoţi
ortodocşi din toată lumea. Este deosebit de important
de reţinut că Sfânta Lumină de la Ierusalim
coboară din cer numai la rugăciunile creştinilor
ortodocşi, indiferent de naţionalitate, lucru care arată unitatea şi
universalitatea credinţei ortodoxe precum şi prezenţa
lui Dumnezeu.
În jurul orei 11 dimineaţa procesiunea ortodocşilor în
frunte cu Patriarhul Ierusalimului coboară de la Patriarhia greacă la
Biserica Sfântului Mormânt şi intră în Biserica Învierii
unde se îmbracă în frumoase veşminte de sărbătoare şi
rugăciune. În această vreme creştinii arabi din Betleem şi
din alte părţi ale Ţării Sfinte pregătesc cu rugăciuni şi
strigăte impresionante coborârea sfintei lumini. Ceilalţi creştini
prezenţi în biserica Sfântului Mormânt se roagă în
taină şi cu emoţie pentru ca Dumnezeu să trimită din
cer lumina. Această lumină dumnezeiască îl reprezintă pe
Iisus Hristos Care a coborât la iad şi a ridicat din moarte şi întuneric,
prin înviere şi lumină, pe drepţii Vechiului Testament şi
pe toţi cei care au crezut în Evanghelia propovăduită de
El.
De aceea, această lumină sfântă care coboară din
cer este nematerială; adică pentru un timp sfânta
lumină nu arde şi nu mistuie asemenea focului obişnuit
care transformă materia în cenuşă. Este aceeaşi
lumină dumnezeiască cu cea pe care a văzut-o Moise în
rugul de la Sinai care ardea dar nu se mistuia, este aceiaşi
cu stâlpul de foc care-i conducea pe evrei la ieşirea
din Egipt, este aceiaşi cu lumina de pe Muntele Taborului
când Iisus le-a arătat ucenicilor slava Sa.
După aproximativ o jumătate de oră în care
tensiunea şi aşteptarea duhovnicească devine tot
mai puternică, procesiunea se îndreaptă spre capela
sigilată a Sfântului Mormânt. Se înconjoară această capelă de
trei ori timp în care se rostesc câteva rugăciuni şi
se cântă în sunetul clopotelor, de două ori
troparul „Învierea lui Hristos…”, iar
a treia oară „Lumină Lină”.
În toată biserica nu este nici o lumină aprinsă şi
nici o altă sursă de lumină. Însuşi Patriarhul este
controlat la intrarea în capela Sfântului Mormânt. Mii de
aparate de fotografiat, camere video şi mănunchiuri a câte
33 de lumânări sunt îndreptate spre cer în aşteptarea
sfintei lumini. Mulţimile încep să freamăte şi cu
sufletele pline de speranţe îşi aţintesc ochii şi
cugetul spre Dumnezeu.
Patriarhul intră în cele din urmă în capela
Sfântului Mormânt. Acolo îngenunchează şi
vreme de câteva minute se roagă ca Dumnezeu să ne
binecuvinteze şi să trimită lumii lumina Sa sfântă ca
certitudine a dragostei şi iertării Sale; este lumina şi
flacăra dragostei dumnezeieşti care arde şi luminează pentru
noi cu mesajul ca şi sufletele noastre să se aprindă şi
să ardă de credinţă şi iubire pentru Dumnezeu şi
pentru semenii noştri.În jurul orei unu şi jumătate
- două, aşteptarea şi rugăciunea mulţimilor
este răsplătită. Lumini şi şuvoaie puternice
delumină şi foc dumnezeiesc coboară din cer Patriarhul
iese din capela Sfântului Mormânt cu două torţe
aprinse şi face solemn chemarea: „Veniţi de luaţi
lumină!”.
Lacrimi de bucurie şi emoţie se pot observa aproape pe
toate feţele celor prezenţi. Călugări, şi
preoţi, oameni simplii şi autorităţi de stat
chiar rămân impresionaţi şi mişcaţi
sufleteşte de toate cele trăite şi văzute. În
câteva secunde întreaga biserică este plină de
lumină care nu arde şi de aceea mulţi dintre credincioşi îşi
ating uşor mâinile şi feţele cu focul divin.
După aproximativ o oră biserica se eliberează.
Credincioşii se îndreaptă spre case pentru a se
odihni şi a se pregăti pentru marea noapte de Înviere
când cu toţii cântă cu entuziasm şi
credinţă cântările învierii.
În noaptea Sfintelor Paşti la ora 11 o nouă procesiune
porneşte de la Patriarhie spre Biserica Sfântului Mormânt.
La intrarea în Sfânta Biserică se înconjoară Sfântul
Mormânt cu crucea şi făclii aprinse din Sfânta Lumină.
Apoi se citeşte în faţa Sfântului Mormânt Evanghelia Învierii şi
se începe după rânduială slujba Învierii.
În ziua întâi a Sfintelor Paşti de dimineaţă se
vine din nou în procesiune în marea Biserică a Învierii
unde se oficiază o slujbă specială în timpul căreia
este citită Evanghelia învierii în toate limbile pământului.
A doua zi de Sfintele Paşti 12 arhierei pornesc de dimineaţă cu
Sfânta Lumină în toată Palestina. Prin aceasta
ei simbolizează pe Sfinţii Apostoli care au dus lumina
Evangheliei în toată lumea. |