IERUSALIM - SFANTA CETATE

Ierusalimul este unul dintre cele mai cunoscute şi iubite oraşe ale lumii. Acest lucru se datorează în mare parte istoriei sale biblice. Prima atestare a străvechiului oraş datează de prin mileniul al doilea înainte de Hristos, dar recentele descoperiri arheologice afirmă că oraşul exista cu mult înainte. 

Istoria biblică a oraşului Ierusalim a început pe vremea părintelui Avraam care s-a întâlnit aici cu Melchisedec, regele Salemului. Apoi în jurul anului 1000 î. d. Hs. Regele David a reuşit să cucerească Ierusalimul din mâinile iebuseilor şi a întemeiat aici o cetate puternică înconjurată cu ziduri de apărare. Astfel Ierusalimul devine „Cetatea lui David” şi capitală a regatului său. 

      În timpul regelui Solomon, Ierusalimul cunoaşte o perioadă de mare glorie. În această vreme s-a întemeiat vestitul templu din Ierusalim ca simbol al prezenţei lui Dumnezeu, precum şi frumosul palat regal cu ziduri puternice de apărare şi multe locuinţe pentru slujitori şi preoţi. Dar nu peste mult timp, Cetatea Ierusalimului va cunoaşte succesiv perioade de slavă şi decădere. Prin anul 586 î. d. Hs. regele Babilonului distruge din temelii Ierusalimul, iar toţi locuitorii săi devin robi. Reîntorşi după mulţi ani din robia babilonică evreii reconstruiesc templul şi cetatea distruse iarăşi prin anul 170 de către regele Antioh IV al Siriei. Profanarea Oraşului Sfânt de către sirieni a atras mânia evreilor care s-au răsculat sub Macabei şi au obţinut eliberarea.

      În curând moştenitorii tronului Ierusalimului s-au certat şi pentru a conduce ţara ei apelează la ajutorul romanilor. Pe vremea Mântuitorului Ţara Sfântă era condusă de Irod cel Mare, un vasal fidel al Romei, care pentru a-şi atrage simpatia supuşilor săi a hotărât reconstruirea templului după un proiect foarte măreţ, realizat aproape complet în vremea lui Iisus. Frica sa exagerată de răscoale şi răzvrătiri l-a determinat să construiască în Ierusalim, ca şi în alte oraşe ale Ţării Sfinte, mai multe fortăreţe puternice cu turnuri şi ziduri de apărare.

      După moartea lui Irod, puterea politică din Palestina a intrat pe mâna procurorilor romani, regii evreilor având doar reprezentare onorifică. Pe timpul mandatului procurorului roman Ponţiu Pilat (26-36), a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Desele revolte ale evreilor împotriva stăpânirii romane au atras mânia împăratului Titus care în anul 70 d. Hs. a distrus complet Ierusalimul. Şi ultimul punct de rezistenţă al evreilor grupaţi în fortăreaţa Masada, împotriva stăpânirii romane, a fost în scurt timp distrus, iar ei au fost în mare parte alungaţi şi împrăştiaţi printre neamuri.

      În secolul al II-lea d. Hs. împăratul roman Adrian reconstruieşte Ierusalimul sub numele de Aelia Capitolina şi încearcă să stabilească un cult păgân, dar în timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, oraşul este reînnoit cu multe edificii creştine începând cu Biserica Sfântului Mormânt al Domnului Iisus Hristos. De acum înainte oraşul cunoaşte iarăşi o stare de prosperitate pentru creştinii stabiliţi aici până prin anul 614 când perşii ocupă Ierusalimul şi distrug aproape toate aşezările creştine. Reocupat de bizantini pentru scurt timp Ierusalimul şi întreaga Ţară Sfântă cade în cele din urmă sub stăpânirea musulmană pentru aproape cinci secole.

      În timpul cruciadelor, Ierusalimul este preluat din nou de creştini până când Saladin al Egiptului îl supune din nou arabilor. În 1516, Soliman al II-lea Magnificul a trecut Ierusalimul sub stăpânirea imperiului otoman şi a consolidat în mare parte cetatea. Zidurile exterioare ale cetăţi construite din blocuri mari de piatră datează din acea perioadă aproape neschimbate până astăzi. Din anul 1917 Ierusalimul a trecut sub mandat britanic până în anul 1948 când s-a reînfiinţat statul Israel. 

      Astăzi oraşul Ierusalim s-a extins foarte mult mai ales în partea de nord şi apus. Totuşi Sfânta Cetate se poate cu uşurinţă deosebi de partea nouă a orașului, prin zidurile înalte care împrejmuiesc cetatea. Localnicii fac distincţia între cetatea Ierusalimului şi oraşul nou prin faptul că numesc Ierusalimul biblic cu apelativul de ”cetate” sau”oraşul vechi”. În mare, atmosfera din interiorul cetăţii biblice oferă şi astăzi o imagine destul de asemănătoare cu cea din vechime.

IERUSALIMUL — CENTRUL SPIRITUAL AL PĂMÂNTULUI

      Cunoaştem din istoricul oraşului că această cetate sfântă a fost în repetate rânduri dărâmată până la temelii şi construită la loc de fiecare dată mai frumoasă şi mai strălucitoare. Talmudul din Babilon ne spune că „zece măsuri de frumuseţe i-au fost dăruite lumii, nouă le-a luat Ierusalimul, iar una restul lumii”. Poate că tocmai de aceea încă din vechime, Ierusalimul a atras asemenea unui magnet, diverse popoare şi civilizaţii, care au lăsat aici urme adânci ale culturii şi credinţei lor. Astfel că Ierusalimul a devenit în timp centrul spiritual al pământului, nu numai pentru creştini, dar şi pentru evrei şi musulmani. Astăzi Ierusalimul biblic se prezintă ca o cetate medievală înconjurată de ziduri groase şi înalte din piatră sub formă poligonală în interiorul căreia sunt grupaţi pe regiuni adepţii celor mai importante religii monoteiste. Mijlocul cetăţii cu întreaga parte de nord-vest aparţine creştinilor, partea de sud-est aparţine evreilor, iar partea de nord-est aparţine musulmanilor. Desigur că în interiorul cetăţii nu există graniţe, dar împărţirea aceasta se referă la faptul că fiecare confesiune s-a grupat în jurul celui mai important edificiu religios care o reprezintă. 

       În cartierul creştin se află Biserica Sfântului Mormânt, înălţată încă din vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena pe colina Golgota. Istoria bisericii este destul de lungă, dar în forma actuală biserica datează încă de pe vremea cruciaţilor. În interiorul acestei biserici se află cele mai importante locuri pentru creştini. În partea de răsărit se află stânca Golgotei, locul în care a fost răstignit pe cruce Iisus Hristos, iar în partea de apus a bisericii mari se află o capelă în interiorul căreia este Sfântul Mormânt în care a fost pus trupul Mântuitorului Iisus Hristos, de unde a treia zi a înviat. 

      Pe vremea Mântuitorului zona acesta cu muntele Golgota era în afara cetăţii, dar încă din primele secole creştine cetatea s-a extins cuprinzând-o şi pe aceasta. De asemenea au apărut în întreaga cetate biserici şi paraclise creştine care ne amintesc de multe evenimente sfinte. Astfel, coborând în partea de răsărit spre valea Tyropoeon, cea care străbate platoul muntos peste care este aşezată cetatea Ierusalimului, ajungem în locul unei vechi fortăreţe romane unde s-a desfăşurat procesul nedrept al condamnării Mântuitorului. Cu timpul fortăreaţa a fost complet distrusă, iar astăzi pe aceleaşi ruine sunt înălţate câteva capele creştine care marchează locul unde Pilat l-a judecat pe Iisus condamnându-l la moarte prin răstignire. În acest loc Domnul a pătimit multe feluri de bătăi şi de umiliri din partea soldaţilor romani care au pus pe capul lui Iisus o coroană de spini, l-au îmbrăcat într-o hlamidă roşie şi în batjocură îl numeau împăratul iudeilor. În cele din urmă, după multe bătăi şi umiliri, soldaţii au ridicat pe umerii lui Iisus o cruce grea şi au pornit spre Golgota pentru a-l răstignii. Drumul acesta de la Pretoriu şi până la Golgota a fost un calvar nu numai pentru Iisus, dar şi pentru toţi apropiaţii Săi care l-au însoţit cu jale pe acest traseu cutremurător. În total drumul acesta are 14 staţii şi fiecare dintre acestea consemnează un sfânt popas al Mântuitorului care a căzut în repetate rânduri sub povara crucii. Anual, milioane de pelerini creştini din toată lumea păşesc cu osebită emoţie şi credinţă pe acest drum al calvarului comemorând înfricoşătoarele şi mântuitoarele patimi ale lui Iisus. În Vinerea Mare foarte mulţi creştini împreună cu Patriarhul Ierusalimului şi alţi arhierei reconstituie în chipul cel mai solemn acest traseu sfânt, prezentat şi în capitolul site-lui sfinte  procesiuni.

      La o distanţă nu prea mare de Biserica Sfântului Mormânt, în cartierul de sud vest al cetăţii, se află Muntele Sionului, loc foarte des pomenit în Sfânta Scriptură. În prezent cartierul acesta este locuit în mare măsură de armeni creştini, despărţiţi de ortodoxie în vremea sinoadelor ecumenice. Pe culmea plată a muntelui Sionului se află câteva locuri foarte importante pentru istoria creştinismului. Aici este foişorul în care a avut loc Cina cea de Taină, din Joia Mare, când Domnul a spălat picioarele ucenicilor Săi şi a mâncat împreună cu ei ultima cină pe pământ. (Mt. 26, 17-28). În acest sfânt foişor, imediat după înviere Hristos s-a arătat ucenicilor Săi trecând prin uşile încuiate, precum şi cu o săptămână mai târziu când s-a arătat lui Toma. Aici femeile mironosiţe i-au anunţat pe apostoli că Hristos a înviat şi îndată Petru şi Ioan au fugit la Sfântul Mormânt. În acest loc sfânt la Cincizeci de zile după înălţarea Domnului la cer, Duhul Sfânt s-a coborât peste Sfinţii Apostoli în chipul limbilor de foc. Atunci Petru luminat de Dumnezeu a ţinut o predică înflăcărată în urma căreia s-au botezat pe loc peste trei mii de oameni şi a întemeiat prima comunitate creştină. Tot în această casă a locuit după aceea Maica Domnului până în vremea adormirii Sale, când ucenicii aduşi de nori de la marginile pământului au pus trupul ei preacurat într-un mormânt săpat în stâncă din Grădina Ghetsimanii. Locul acesta de pe Sion este important şi pentru evrei pentru că aici regele David a construit palatul său. Nu departe de acest loc, erau odinioară şi casele marilor arhierei Ana şi Caiafa. Înainte de patima sa Mântuitoare Iisus a fost dus dint-o parte în alta la casele celor doi care au hotărât ca Iisus să fie omorât. În prezent mulţi evrei vizitează zilnic Sionul în drumul lor spre Zidul Plângerii, trecând printr-un mic paraclis pentru a se ruga la mormântul împăratului David, profetul lui Dumnezeu care a scris Psaltirea.

      Coborând de aici pe panta muntelui pe lângă zidul cetăţii spre răsărit parcurgem aproape acelaşi drum străbătut adesea de Mântuitorul împreună cu ucenicii Săi din Grădina Getsimanii spre Sion.Pe vremea Mântuitorului în această parte de sud a cetăţii era templul din Ierusalim, locul cel mai sfânt pentru evrei. Tradiţia ne spune că templul a fost ridicat pe Muntele Moria, locul în care părintele biblic Avraam a vrut să-l jertfească pe Isac. Istoria templului din Ierusalim a început cam în jurul anului 1000 înainte de Hristos pe vremea împăratului David care a cumpărat de la Ornan Iebuseul o arie cu gândul de a construi aici un templu lui Dumnezeu. Dar lucrările pentru construirea templului au început în timpul domniei lui Solomon care a realizat aici una dintre cele mai frumoase zidiri ale lumii. Templul zidit de Solomon a fost succesiv dărâmat şi reconstruit până aproape de vremea întrupării Mântuitorului când Irod cel Mare îl reconstruieşte mult mai frumos şi mai strălucitor decât înainte. Şi pentru creştini locul este important pentru că aici a stat Sfânta Fecioară Maria vreme de 12 ani, dar mai ales, aici a venit de multe ori Mântuitorul Iisus Hristos şi a învăţat pe cei de faţă săvârşind multe minuni şi vindecări. Pentru necredinţa şi neascultarea evreilor nici templul acesta construit de Irod nu a dăinuit prea mult pentru că împlinindu-se proorocia Mântuitorului, prin anul 70 armatele romane au distrus din temelii aşezarea sfântă şi întregul Ierusalim.Cu toate eforturile făcute, de atunci şi până astăzi, evreii nu au mai putut ridica un alt templu. În decursul timpului, au fost perioade când evreilor li s-a luat chiar şi dreptul de a plânge pe ruinele Ierusalimului. Astăzi se mai păstrează doar un zid din latura de apus a templului de pe vremea Mântuitorului. În curtea interioară, în faţa acestui zid fiii lui Avraam se tânguiesc mereu la zidul durerii, suspinând după trecutul lor de glorie şi aşteptând încă pe Mesia pe care ei nu l-au primit.

      Ca un paradox şi poate ca o pedeapsă a necredinţei lor, templul din Ierusalim a fost dărâmat de către romani, care totodată au şi interzis cu desăvârşire evreilor să se stabilească la Ierusalim. Acest fapt le-a îngăduit creştinilor să facă din Ierusalim prin secolele 4-5 un oraş foarte prosper cu multe biserici şi locaşuri creştine. Prin secolul şapte califul Omar reuşeşte să cucerească cetatea Ierusalimului şi întreaga Ţară Sfântă căzute pentru multă vreme de aici înainte sub stăpânire arabă. În cinstea acestei victorii arabii au construit pe ruinele vechiului templu iudaic din Ierusalim o moschee cunoscută şi astăzi sub numele de Moscheea lui Omar. Puţin mai târziu un alt calif arab reface moscheea modelată acum după un proiect bizantin asemănător bisericii Înălţării Domnului de pe Muntele Măslinilor, dar la o scară mult mai mare şi mai impunătoare. Cu siguranţă că astăzi moscheea aceasta încoronată cu aur este una dintre cele mai frumoase edificii din Orient şi unul dintre cele mai importante locuri de închinare pentru musulmani. În interiorul circular al clădirii se află o rocă pe care Avraam a pregătit sacrificiul lui Isac, ca o prefigurare a jertfei lui Hristos. Chiar pe această piatră, în vechime, era altarul de jertfă, din templul construit de Solomon. În peştera de sub această stâncă, unde se scurgea odinioară sângele sacrifical, se crede că s-ar fi rugat Avraam, David, Solomon, Ilie şi Mahomed, iar o tradiţie ne spune că trâmbiţa judecăţii finale va răsuna de pe această stâncă, şi că pe ea însuşi Dumnezeu îşi va aşeza tronul Său de judecată. În timp moscheea a fost pentru o vreme chiar şi biserică creştină şi centru controversatului ordin al călugărilor templieri. Astăzi clădirea este moschee şi este vizitată zilnic de mii de musulmani care se roagă aici cu credinţa că însuşi Mahomed întemeietorul credinţei lor s-a înălţat de aici la cer pe calul său. În această curte interioară foarte mare a vechiului templu iudaic, pe locul în care Zorobabel, iar mai târziu de Irod cel Mare au reconstruit templul, în latura de apus, pe locul tradiţional al palatului lui Solomon,  a fost construită o altă moschee numită El Aqsa. Moscheea a fost construită între anii 709 – 715 de califul Al Walid, pe locul unei biserici bizantine foarte frumoase construită de împăratul Justinian. Astăzi acest ţinut se află exclusiv în proprietatea musulmanilor care deţin în mare partea de nord est a cetăţii Ierusalimului.

      Dincolo de aceste diferenţe confesionale, locuitorii Ierusalimului sunt fericiţi că astăzi îşi pot exprima nestingherit convingerile lor religioase. Milioane de oameni din întreaga lume vin la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte convinşi că prin raţiunile şi transparenţa acestora vor ajunge mai uşor să-l cunoască şi să-l iubească pe Dumnezeu. 

      Pentru creştini Oraşul Ierusalim este cel mai sfânt loc de pe pământ. Aici a înviat Hristos. Aici a început istoria creştinismului şi istoria mântuirii. Aici s-au imprimat în piatră şi în istorie cele mai mari minuni de pe pământ. Aici Hristos a dovedit că este Dumnezeul adevărat, că El este Calea, Adevărul şi Viaţa. Ecce Homo! Iată Omul! Iată Dumnezeul  cel puternic şi iubitor în care trebuie să credem.