Pentru a fi pomenite în cadrul slujbelor bisericeşti credincioşii pot prezenta preoţilor numele persoanelor ce urmează a fi citite astfel:
          - sub forma unui pomelnic, ceea ce înseamnă înşiruirea numelor credincioşilor pe o coală de hârtie, cu scopul citirii acestora în cadrul Sfintei Liturghii, sau altor slujbe rânduite de Biserică. Această practică este foarte veche şi aduce mult folos sufletesc tuturor celor ce sunt pomeniţi fie vii sau morţi. Pentru a nu se crea confuzie la pomenirea celor vii şi a celor morţi, credincioşii care alcătuiesc pomelnicul  trebuie să specifice clar încă de la început, împărţind coala în două coloane enumerând în stânga pe cei vii, iar în dreapta pe cei morţi. Nu este greşit, nici dacă în dreptul celor morţi se însemnează o cruce, sau dacă se pomelnicele pentru vii sau morţi sunt separate specificându-se totuşi deasupra cuvântul „vii” sau „morţi”. Aceste pomelnice pot fi citite o mai lungă perioadă de timp, sau numai o singură dată, după cum obişnuiesc sau doresc în general credincioşii. Tot pomelnic se mai numeşte şi lista de nume a credincioşilor răposaţi pe care credincioşii o aduc preotului pentru a fi citită la parastase.
         -  sub forma unui acatist, ceea ce înseamnă şi o slujbă în cinstea unor persoane sfinte în cadrul căreia credincioşii obişnuiesc să stea în picioare în semn de respect pentru persoana pomenită, dar în cazul de faţă, termenul de „acatist” desemnează tot o listă de nume asemănătoare pomelnicului, dar care se citeşte în cadrul slujbelor acatistului, menţionându-se uneori şi diverse trebuinţe şi nevoi, sau diverse probleme ale celor care sunt în viaţă. De obicei se recomandă ca cel care alcătuieşte acatistul pe care-l va prezenta preotului pentru pomenirea numelor să menţioneze pe scurt mulţumirea sau cererile celor pomeniţi, fără să exagereze cu prezentarea de amănunte. Ex: Robii lui Dumnezeu (numele lor) mulţumesc pentru tot ajutorul primit şi se roagă pentru sănătate, iertare de păcate, ajutor şi mântuire. Desigur că pot apărea şi alte cereri după trebuinţa fiecăruia, însă nu trebuie uitat faptul că „Dumnezeu ştie de ce avem noi trebuinţă” şi că trebuie căutate mai întâi lucrurile folositoare pentru suflet, şi mai apoi şi cele pentru trup. Nu trebuie exclusă niciuna dintre aceste două componente.