Pentru
a fi pomenite în cadrul slujbelor bisericeşti
credincioşii pot prezenta preoţilor numele persoanelor ce
urmează a fi citite astfel:
- sub forma unui
pomelnic, ceea ce înseamnă înşiruirea numelor
credincioşilor pe o coală de hârtie, cu scopul citirii acestora în
cadrul Sfintei Liturghii, sau altor slujbe rânduite de Biserică. Această practică este
foarte veche şi aduce mult folos sufletesc tuturor celor ce sunt pomeniţi
fie vii sau morţi. Pentru a nu se crea confuzie la pomenirea celor vii şi
a celor morţi, credincioşii care alcătuiesc pomelnicul trebuie
să specifice clar încă de la început, împărţind
coala în două coloane enumerând în stânga pe cei
vii, iar în dreapta pe cei morţi. Nu este greşit, nici dacă în
dreptul celor morţi se însemnează o cruce, sau dacă se pomelnicele
pentru vii sau morţi sunt separate specificându-se totuşi deasupra
cuvântul „vii” sau „morţi”. Aceste pomelnice
pot fi citite o mai lungă perioadă de timp, sau numai o singură dată,
după cum obişnuiesc sau doresc în general credincioşii.
Tot pomelnic se mai numeşte şi lista de nume a credincioşilor
răposaţi pe care credincioşii o aduc preotului pentru a fi citită la
parastase.
- sub
forma unui acatist, ceea ce înseamnă şi o slujbă în
cinstea unor persoane sfinte în cadrul căreia credincioşii
obişnuiesc să stea în picioare în semn de respect pentru
persoana pomenită, dar în cazul de faţă, termenul de „acatist” desemnează tot
o listă de nume asemănătoare pomelnicului, dar care se citeşte în
cadrul slujbelor acatistului, menţionându-se uneori şi diverse
trebuinţe şi nevoi, sau diverse probleme ale celor care sunt în
viaţă. De obicei se recomandă ca cel care alcătuieşte
acatistul pe care-l va prezenta preotului pentru pomenirea numelor să menţioneze
pe scurt mulţumirea sau cererile celor pomeniţi, fără să exagereze
cu prezentarea de amănunte. Ex: Robii lui Dumnezeu (numele lor) mulţumesc
pentru tot ajutorul primit şi se roagă pentru sănătate,
iertare de păcate, ajutor şi mântuire. Desigur că pot
apărea şi alte cereri după trebuinţa fiecăruia, însă nu
trebuie uitat faptul că „Dumnezeu ştie de ce avem noi trebuinţă” şi
că trebuie căutate mai întâi lucrurile folositoare pentru
suflet, şi mai apoi şi cele pentru trup. Nu trebuie exclusă niciuna
dintre aceste două componente. |