PREZENTAREA BIBLICĂ ŞI GEOGRAFICĂ A IERIHONULUI
DE LA ÎNTEMEIEREA SA ŞI PÂNĂ ASTĂZI

          Ierihonul este un orăşel din Ţara Sfântă situat în apropierea graniţei dintre Israel şi Iordania. La numai câţiva kilometri spre răsărit se întinde valea Iordanului cu şesul şi Munţii Moabului loc din care Dumnezeu i-a arătat lui Moise, Pământul Făgăduinţei. În partea de apus a Ierihonului se înalţă asemenea unui zid muntele Carantaniei, locul în care Iisus a fost dus de către Duhul în pustiu pentru a fi ispitit de diavol.  În paralel cu acest oraş, la o distanţă de vreo 5-6 km, curge Iordanul, râul care izvorăşte tocmai din munţii Libanului şi după un lung traseu se varsă în Marea Moartă. Această zonă de la gurile de vărsare ale Iordanului, are o importanţă istorică şi biblică deosebită atât pentru creştini cât şi pentru evrei pentru că aici s-au petrecut în timp multe evenimente importante din istoria mântuirii.
          Oraşul Ierihon a intrat în istoria biblică odată cu sosirea poporului evreu în pământul făgăduinţei, deşi recentele cercetări arheologice confirmă că Ierihonul este una dintre cele mai vechi cetăţi din lume având o vechime de aproape zece mii de ani. În jurul anului 1190, înainte de Hristos, vechea cetate cananită a Ierihonului a fost cucerită de Iosua după ce acesta împreună cu tot poporul lui Israel au înconjurat de şapte ori cetatea în sunet de trâmbiţe. După ocuparea cetăţii povestită pe larg în cartea lui Iisus Navi, din Sfânta Scriptură, în vremea regelui Ahab, evrei reconstruiesc cetatea de-a lungul râului Horat, râu ale cărui ape amare au fost îndulcite în chip minunat de prorocul Elisei, ucenicul Sfântului Ilie Tesviteanul.
          În timp oraşul s-a bucurat de o mare prosperitate şi poate că tocmai de aceea el a ajuns pe rând în mâinile mai multor stăpânitori printre care amintim pe împăratul roman Antonio care l-a dăruit reginei Cleopatra din Egipt, care la rândul ei la vândut lui Irod cel Mare. Clima plăcută de aici precum şi bogăţia oraşului l-au determinat pe Irod să înfrumuseţeze zona cu plantaţii şi apeducte pentru irigaţii. Locul era ideal pentru odihnă sau refugiu şi de aceea Irod a construit sau consolidat aici mai multe palate care să-i servească drept reşedinţă de iarnă, deci a doua capitală după Ierusalim.           Văzută de sus de pe muntele Carantaniei cetatea Ierihonului confirmă pe drept cuvânt că această grădină binecuvântată din mijlocul deşertului îşi merită numele din cartea Judecătorilor „de oraş al palmierilor”.  Bogăţiile şi potenţialul zonei au atras în timp mai multe neamuri de diferite confesiuni care au încercat să şi-l revendice în exclusivitate. Astfel că cetatea  Ierihonului a cunoscut în timp multe distrugeri şi suprapuneri de civilizaţii şi construcţii zidite după specificul oriental.
          Potrivit tradiţiei prin secolul 2-3 după Hristos în oraşul Ierihon exista o populaţie în majoritate creştină şi chiar o episcopie ortodoxă. Împăratul Constantin cel Mare împreună cu mama sa Elena au construit în zonă mai multe locaşuri pentru închinare, iar în împrejurimi existau foarte multe lavre şi peşteri în care trăiau mari călugări şi pustnici. Acest fapt l-a determinat pe împăratul Justinian să construiască sau să întemeieze aici alte locaşuri pentru închinare şi case de găzduire pentru pelerini. În secolele următoare aşezămintele creştine de aici au fost întreţinute cu mari sacrificii, întrucât regiunea binecuvântată şi bogată de aici era deseori prădată de năvălitorii din răsărit. Venirea perşilor prin anul 614, iar mai târziu a musulmanilor în anul 638, au determinat ca toate aceste aşezări bisericeşti să fie distruse, iar populaţia creştină să fie omorâtă şi în mare parte alungată. Este important de menţionat că pe valea Hozevei din apropierea Ierihonului perşii au omorât numai în anul 614 peste trei mii de călugări, martirizaţi pentru credinţa lor în Hristos. Deşi prin secolul XII cruciaţii au încercat să restabilească faima creştină a oraşului Ierihon, totuşi ţinutul a rămas în scurt timp izolat şi supus musulmanilor până după primul război mondial, când Ierihonul a început să recapete oarecum gloria de altădată.
          Bogăţia şi frumuseţea oraşului Ierihon a fost dintotdeauna susţinută de aşezarea sa geografică, cu o climă caldă . Încă din antichitate locuitorii oraşului au profitat din plin de sursele de apă ale zonei şi au construit  apeducte pentru irigaţii scoţând astfel în evidenţă fertilitatea deosebită a solurilor de aici. Întinsa depresiune a Ierihonului este acoperită cu plantaţii de tot felul de pomi roditori, de vii cu struguri imenşi, cu palmieri înalţi şi flori minunate care înfloresc pe toată perioada anului. Această imagine învăluită într-o lumină purpurie ce-şi schimbă tonalitatea pe crestele munţilor dimprejur ne îndeamnă să spunem că Ierihonul este un adevărat paradis al Ţării Sfinte. Nu este mult spus pentru că Sfânta Scriptură ne relatează că imediat după Botezul de la  Iordan, Iisus Hristos a fost dus de Duhul în pustie, unde a postit vreme de patruzeci de zile. Această pustie este identificată cu ţinutul aflat în partea de apus a Ierihonului la numai 2-3 km de acest oraş, pe muntele numit Carantania, un munte foarte înalt şi cu un versant drept asemenea unui perete.
          Conform tradiţiei Mântuitorul a stat, în tot acest timp, într-una din peşterile aflate pe acest versant, cam pe la jumătatea muntelui.Pe locul acestei mici peşteri Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au ridicat o mănăstire. În interiorul acesteia se află şi paraclisul primei ispitiri, ridicat peste piatra pe care au stat picioarele lui Iisus când flămând fiind El, s-a apropiat ispititorul şi i-a zis: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea săse facă pâini”. Iar Iisus a răspuns ”Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu”. Urcând cu greu pe platoul muntelui putem vedea şi astăzi nişte pietre rotunde asemănătoare pâinilor orientale care ne amintesc de această primă ispită. De pe înălţimea muntelui, spre apus, se poate vedea Ierusalimul, şi Betleemul, iar spre răsărit avem în faţă priveliştea minunată a Ierihonului, valea Iordanului cu Munţii Moabului, o parte din oraşele Iordaniei şi Marea Moartă. Aici este locul despre care Sfânta Evanghelie ne spune că din nou ispititorul „l-a dus pe Iisus pe un munte foarte înalt şi i-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor. Şi i-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus a zis: Piei satano, căci scris este, Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-i slujeşti”. Atunci L-a lăsat diavolul şi iată îngerii venind la El, îi slujeau” Lc. 4, 1-10.
          Pe vremea Mântuitorului, Ierihonul era locul de întâlnire al evreilor care veneau din Pereea şi din Galileea, şi împreună mergeau spre Ierusalim la templu, pentru a sărbătorii Paştele. Sfânta Evanghelie ne mărturiseşte că şi Domnul Iisus Hristos a trecut de mai multe ori prin acest oraş în drumul său spre Iordan sau Ierusalim. Parcă şi astăzi îl vedem pe Domnul împreună cu ucenicii Săi mergând desculţ pe drumul care urcă din Ierihon spre Ierusalim spunând aceste cuvinte: ”iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi îl vor osândi la moarte, … dar a treia zi va învia”.  
          De cele mai multe ori drumul acesta era parcurs pe jos şi ne putem imagina că mulţi oameni veneau la Iisus pentru a asculta cuvintele Sale dumnezeieşti sau pentru a se vindeca.Aşa s-a întâmplat şi cu orbul Bartimeu care şedea pe marginea drumului din Ierihon şi auzind că Iisus Nazarineanul trece pe acolo a început să strige: „Fiul lui David miluieşte-mă! Şi mulţi îl certau ca să tacă, el însă, cu mult mai tare striga, şi văzând Iisus credinţa lui l-a întrebat: ”Ce voieşti să-ţi fac? Iar orbul a zis: Doamne să văd! Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit”. Şi îndată orbul a văzut şi mergea după El slăvind pe Dumnezeu. Lc. 18, 41-43.
          Sfânta Evanghelie ne istoriseşte că în acest oraş Mântuitorul l-a întâlnit şi pe vameşul Zaheu, un om mic de statură, care s-a urcat într-un sicomor pentru a-l putea vedea din mulţime pe Iisus. „Şi când a ajuns în locul acela Iisus a privit în sus şi a zis către el: Zahee, coboară-te de grabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”… Iar Zaheu, care era considerat de ceilalţi ca fiind foarte păcătos pentru că era vameş, „stând, a zis către Domnul: Doamne, iată, jumătate din avuţia mea o dau săracilor şi de am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Şi a zis către el Iisus:  „astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia… căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”.
          Cu siguranţă că Domnul Iisus Hristos s-a oprit de mai multe ori în acest oraş aflat atunci, ca şi astăzi, în calea drumurilor ce merg spre Iordan, sau Ierusalim. Sfinţii evanghelişti consemnează multe dintre pildele şi învăţăturile Sale rostite în oraşul Ierihon, sau în ţinuturile de dincolo de Iordan. Parcă şi astăzi vedem mulţimile de oameni care-l urmau pe Domnul în drumul său spre Ierusalim. Desculţ, flămând şi însetat, pe cale, „Iisus a luat de o parte pe cei doisprezece ucenici şi le-a spus lor: Iată ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat pe mâna arhiereilor şi a cărturarilor, şi-L vor osândi la moarte; şi îl vor da pe mâna păgânilor, ca să-L batjocorească şi să-L biciuiască şi să-L răstignească, dar a treia zi va învia. Mt. 20, 17-19.