Prezentare asezamant

Asezamantul romanesc din orasul biblic Ierihon este situat aproape de centrul orasului, la jumatatea distantei dintre Biserica Dudul lui Zaheu, si vechiul amplasament al cetatii Ierihonului. Lotul initial pe care a fost construit asezamantul a apartinut unui credincios roman stabilit aici, care a lasat prin testament Patriarhiei Romane terenul sau, "cu scopul de a servi ca metoc" al Asezamintelor romanesti de la Locurile Sfinte. Pentru ca acest teren nu era suficient intru realizarea proiectului propus, s-au facut in timp demersuri pentru achizitionarea altor terenuri limitrofe, ajungandu-se astazi la o suprafata de aproape 3000 de metri patrati.

Drumul demersurilor si staruintelor diplomatice inceput de la eliberarea primului act de proprietate si autorizatia de constructie si functionare a Asezamantului Romanesc din Ierihon si pana la  realizarea proiectului si ridicarea efectiva a constructiilor ce se pot vedea astazi, a fost foarte dificil. Avand in vedere raportul dintre amploarea constructiilor si resursele umane si materiale foarte reduse primite in timp si cu multe sacrificii, putem intelege ca in mare parte numai providenta divina ne-a ajutat sa realizam proiectul pana la stadiul actual. Nu de putine ori, in situatiile limita, au aparut oameni trimisi parca de Dumnezeu care ne-au ajutat financiar sau cu muncitori sau cu materiale de constructii pentru a suplini lipsurile aparute. Trebuie desigur amintita aici bunavointa si dragostea multor credinciosi din tara si din strainatate care s-au straduit sa sprijine inaintarea lucrarilor. Este remarcabil sa vezi ca oameni de cele mai multe ori fara venituri prea mari trimit din munca lor cinstita o mica parte bisericii de la Sfintele Locuri. Cu certitudine ca micuta lor ofranda este primita cu multa bucurie de catre noi cei care slujim aici, dar mai ales de Bunul Dumnezeu care inmulteste si rasplateste cu prisosinta darul lor.

si iata ca o simpla dorinta a inaintasilor nostri de a avea un asezamant monahal in orasul Ierihon a devenit cu timpul un proiect indraznet si frumos asezat pe hartie de mesteri iscusiti, iar astazi a devenit realitate. Dar nu a fost usor. Zile si nopti s-au scurs si au adus cu ele probleme de tot felul, dar si satisfactii pentru cele realizate O imagine de ansamblu ne prezinta acum Asezamantul Romanesc din Ierihon ca pe o cetate a lui Hristos asezata in mijlocul unui frumos oras biblic. in centrul intregului complex se afla biserica ce poarta hramul "Nasterii Domnului si Toti Sfintii Romani". Biserica nu este foarte mare, dar impresioneaza prin frumusetea si eleganta stilului arhitectonic specific bizantin, in forma de cruce ce evoca altarul sfant al mantuirii noastre pe care s-a jertfit Hristos. Este de fapt o biserica specific romaneasca ce imbina fericit cele mai frumoase elemente arhitectonice romanesti cu elementele specifice Orientului crestin. Coloanele din pridvorul manastirii ca si peretii exteriori ai bisericii, sunt acoperite cu placi din piatra in forma de benzi slefuite si asezate dupa nuante care dau sfantului locas o frumusete aparte, dar si unicitate in tara Sfanta si poate in intreaga lume. Deasupra naosului troneaza o turla inalta cu ferestre alungite in chipul unor raze care permit o buna luminozitate in interior.  in partea cea mai de sus a turlei sta asezata pe un glob o cruce ca chip al pamantului peste care sta asezat semnul biruintei lui Hristos.

Privind din interior, din inaltul bisericii, strajuieste chipul lui Dumnezeu Pantocrator cel Care tine in mana Sa viata tuturor oamenilor. Mainile Sale intinse aduna in biserica ca intr-un cosmos liturgic pe toti sfintii chemati sa se roage impreuna cu noi. Prezenta lor aici ne insufla de fiecare data o pace si o bucurie desprinsa parca din vesnicia cerului coborat pe pamant. Pe aici a pasit Dumnezeu si a facut minuni care au adunat in jurul Sau mii de oameni din toate neamurile pamantului. Dintre acestia ne-am straduit sa reprezentam aici sfintii cei mai dragi ai neamului nostru, incepand de la marii dascali si invatatori din trecutul bisericii si pana la martirii si sfintii din zilele noastre. intreaga pictura este lucrata in fresca si pe langa chipurile mentionate de sfinti apar si numeroase scene biblice din Ierihon, si de pe valea Iordanului, precum si numerosi sfinti de neam roman. in momentul de fata altarul bisericii este complet pictat si lucrarile continua spre naos, in partea din mijloc, in asteptarea altor fonduri sau unor donatori care doresc sa participe la finalizarea lucrarilor de picura.

Imprejurul bisericii se intind pe randparaclisul bisericii, clopotnita, corpul casei pentru pelerini si egumenia. Paraclisul bisericii are hramul "Toti Sfintii din Palestina". Ca si in biserica mare in centrul cupolei se afla Iisus Hristos inconjurat de mariireprezentanti ai monahismului si ascetismului Palestinian, intemeietori ai vestitelor lavre si obsti monahale din tinuturile tarii Sfinte.Printre ei la loc de mare cinste se afla si Sfantul Roman Ioan Iacob Hozevitul. Catapeteasma si mozaicul paraclisului infrumuseteaza micutul locas care prin linistea si simbolismul picturilor ne aminteste parca de pestera in care s-a nascut Iisus Hristos, precum si de numeroasele grote din pustiul dimprejur in care au trait sfintii reprezentati aici. Trecand din paraclis printr-un mic salon de primire ajungem la clopotnita. Aceasta este construita deasupra pasajului de acces in incinta asezamantului. Spatiul este destul de mare si cuprinde patru clopote de marimi diferite, aduse din tara cu multe sacrificii si prin bunavointa catorva oameni de bine. in subsolul cladirilor mentionate se intinde un spatiu generos gandit ca biblioteca si sala de studiu, avand deasupra si un salon de primire, iar deasupra, o micuta cale de acces permite urcarea pe o terasa.

De la acest pasaj aflat sub turnul clopotnitei, incepe corpul casei pentru pelerini care se desfasoara pe trei nivele urmate de o terasa. De pe aceasta terasa se poate vedea cu usurinta tot Ierihonul cu livezile sale bogate de arbori cu fructe exotice recunoscute pentru aroma lor in tot Israelul. De asemenea se pot vedea sirul muntilor dimprejur si de dincolo de Iordan pana la Marea Moarta. Privelistea minunata vazuta de aici ne prezinta dupa cuvantul Scripturii "toate imparatiile lumii si slava lor". Dincolo de sfintenia acestor locuri prin care a umblat Fiul lui Dumnezeu si sfintii Sai cei alesi, frumusetea aceasta aproape paradisiaca a Ierihonului atrage anual foarte multi turisti, parte dintre ei doritori sa ramana macar pentru o vreme aici. Tocmai de aceea, camerele asezamantului nostru au fost gandite ca spatii speciale care sa ofere turistilor si pelerinilor, cele mai bune conditii de rugaciune si liniste, de confort sau studiu, sau odihna. Fiecare camera dispune de baie si dus, precum si de terase care permit vizitarea intregului asezamant. in partea finala a constructiei se afla corpul numit egumenie, adica locul in care se vor organiza chiliile calugarilor ce vor avea in grija serviciul liturgic si treburile administrative ale manastirii.

Dorinta noastra este aceea de a face cunoscut si in acest fel proiectul romanesc din Ierihon, si de a atrage intru desavarsirea lucrarilor si vizitarea lui, cat mai multi credinciosi care-l iubesc pe Dumnezeu si vor sa cunoasca locurile sfinte prin care El a trait si a facut multe si mari minuni. Desi astazi exteriorul intregii cladiri este aproape finalizat, totusi partea interioara necesita inca multe investitii.Aproape toate cele 50 de camere de cazare si spatiile pentru primire a pelerinilor precum si baile au nevoie detamplarie pentru usi si ferestre, de mobila si obiecte sanitare. Constiinta si staruinta noastra a incercat sa adune in acest complex tot ceea ce este mai frumos si mai drag neamului nostru pentru a le face cunoscute si altora, nu spre lauda, ci spre slava lui Dumnezeu, care a ascultat de demult rugaciunile stramosilor nostri care doreau sa vina in pelerinaj la sfintele locuri. Iata ca astazi s-a implinit dorinta lor si cu vrerea lui Dumnezeu am reusit sa intemeiem aici nu numai o casa pentru pelerini, dar si un frumos centru monahal care sa ne reprezinte mai mult la Sfintele Locuri credinta cu traditiile si spiritualitatea noastra specifica. Este o prezentare a poporului roman ca neam crestin ortodox si dintotdeauna ospitalier.