SF. IOAN IACOB HOZEVITUL

VIAŢA SFÂNTULUI CUVIOS IOAN IACOB ROMÂNUL DE LA NEAMŢ – (HOZEVITUL)

       Acest mare sihastru român cu numele de botez Ilie, s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Horodiştea, judeţul Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani evlavioşi, Maxim şi Ecaterina Iacob. Rămas de mic orfan, el a fost crescut de bunica sa care l-a deprins cu rugăciunea şi l-a povăţuit pe calea slujirii lui Dumnezeu. La vârsta de unsprezece ani bunica sa a murit, iar el a rămas în grija unchiului său. După terminarea şcolii din oraşul natal a urmat gimnaziul şi liceul. Firea sa profund religioasă, precum şi educaţia primită, l-au determinat să îmbrăţişeze viaţa monahală de la mănăstirea Neamţ. Aici a făcut ascultare la farmacia şi apoi la biblioteca mănăstirii, în care a descoperit comorile scrierilor patristice şi teologice.

      Dorind să cunoască mai amănunţit viaţa chinoviilor româneşti, a vizitat câteva aşezăminte monahale din Oltenia, ajungând în cele din urmă şi la Mănăstirea Turnu din Episcopia Argeşului. Aici a rămas pentru scurtă vreme, întrucât a fost chemat înapoi la Neamţ. După terminarea stagiului militar în 1936 a fost tuns în monahism primind numele de Ioan. Ca monah a dat dovadă de ascultare deplină şi s-a arătat un iubitor al postului, al rugăciunii, al privegerii şi singurătăţii. Doritor de a călca pe urmele Mântuitorului, a plecat în Ţara Sfântă. După ce a vizitat cele mai importante localităţi biblice cuviosul Ioan a pustnicit doi ani în deşertul de lângă Iordan. De aici a intrat în Mănăstirea Sfântul Sava, unde a vieţuit mai mulţi ani îngrijind pe bolnavi şi fiind socotit de preoţi „doctorul mănăstirii”. Pentru râvna sa pustnicească în anul 1945 a primit de la patriarhul Ierusalimului investirea cu marea schimă monahală. 

       În anul 1946 episcopul Victorin Ursache l-a propus pe Cuviosul Schimnic Ioan pentru postul de egumen al schitului românesc de lângă Iordan. La această recomandare, Patriarhia Română, l-a numit egumen al aşezământului, urmând ca în anul 1947 să fie hirotonit diacon şi apoi preot în Biserica Sfântului Mormânt.  Numit în această funcţie Cuviosul Părinte Ioan a condus schitul românesc până în 1952 realizând frumoase lucruri pe plan pastoral şi gospodăresc. În acest loc în care Cuviosul s-a simţit ca acasă. Sufletul său de poet se bucura de frumuseţea naturii şi cugeta îndelung la evenimente biblice petrecute în preajma Iordanului. Pentru viaţa sa sfântă el devenise duhovnicul multor călugări din părţile acelea, dar şi al multor pelerini care veneau din ţară şi din toate părţile lumii să se spovedească acestui duhovnic iscusit. Din sufletul său, ca dintr-un izvor curat şi îmbelşugat, curgeau blânde cuvinte de mângâiere şi întărire duhovnicească. Zi şi noapte se ostenea ca să împlinească cu neasemănată osârdie chemarea în slujba lui Hristos. Săvârşea cu multă evlavie sfintele slujbe, sta de vorbă cu fraţii călugări sau credincioşii care veneau pe acolo, lucra în grădina schitului, iar în puţinul timp liber scria poezii sau traducea învăţături ziditoare de suflet din cărţile sfinţilor. Noaptea, sau uneori mai multe zile, se retrăgea în pustiul Iordanului, nevoindu-se singur în post desăvârşit în rugăciuni şi multe metanii.

      Cu toate acestea râvnitorul egumen nu era mulţumit de nevoinţele sale şi dorea o vieţuire mai aspră, într-un loc mai pustiu asemenea marilor anahoreţi din epoca de aur a creştinismului. Socotea că la Iordan este prea mult înconjurat de pelerini şi de grijile trecătoare care-l împiedicau uneori de la rugăciunea desăvârşită. Pe de altă parte în acelaşi an s-a îmbolnăvit grav şi fost silit să părăsească această „gură de rai” duhovnicesc pe care o iubea foarte mult. Ieşit din spital Cuviosul Părinte Ioan a renunţat la „crucea” stăreţiei şi s-a retras în mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, loc în care se află şi peştera unde a trăit pentru o vreme şi Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Aici, au trăit în vechime mii de călugări mulţi dintre ei martirizaţi în vremea perşilor. Poate tocmai de aceea şi Cuviosul român a ales pentru nevoinţă această mănăstire la care însă a locuit o vreme scurtă pentru că în anul 1953 se retrage într-o altă peşteră  din apropiere unde a rămas până la sfârşitul vieţii în cea mai severă schimnicie. 

      În această peşteră săpată în stânca abruptă a muntelui Cuviosul îşi petrecea zilele în cea mai înaltă rugăciune şi post. Se odihnea pe o rogojină aşternută pe o scândură şi se hrănea cu puţine merinde de schimnic. La câteva zile mânca puţină pâine, posmagi, măsline şi ceai. În această aşezare săracă s-a smerit şi s-a rugat Cuviosul Ioan vreme de opt ani răbdând frigul, foamea, setea, arşiţa, boala şi lipsurile şi ispitele de tot felul. Cu darul lui Dumnezeu însă a trecut bărbăteşte peste toate aceste greutăţi şi încercări pe care şi le-a asumat de bună voie. Aşa a trăit Cuviosul Ioan în pustiu, asemenea sfinţilor din Pateric, vorbind adesea cu Dumnezeu, sau compunând versuri şi cugetări religioase şi rugându-se neîncetat pentru lume şi pentru neamul său mai ales prefăcând pustia aspră în rai duhovnicesc. 

      La data de 5 august 1960, Cuviosul Ioan  şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, adormind cu zâmbetul pe buze la doar 47 de ani. Trupul său a fost aşezat în peştera „mormintelor”, în locul pe care şi-l pregătise el însuşi de mai înainte. La moartea lui mulţimi de păsări s-au adunat la mănăstire plângându-l parcă pe cel ce le-a părăsit. Timp de douăzeci de ani cinstitul trup al Cuviosului Părinte s-a odihnit în mormântul din peştera Sfânta Ana. În august 1980, prin pronia dumnezeiască, deschizându-se mormântul său, trupul cuviosului a fost găsit întreg şi neputrezit, şi răspândind miros de bună mireasmă. Moaştele sale au fost strămutate cu mare procesiune în mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul şi aşezate în paraclisul acesteia unde mulţimi de pelerini se roagă cu evlavie sfântului pentru toate cele de folos şi mântuitoare. 

       Marele nevoitor în cele ale desăvârşirii, Cuviosul Ioan s-a dovedit întotdeauna un fiu credincios al Bisericii Ortodoxe şi un mărturisitor al credinţei celei drepte şi adevărate. El însuşi se simţea mereu cel mai nevrednic dintre toţi, mărturisindu-şi puţinătatea credinţei şi a ostenelilor duhovniceşti. De aceea, prin întreaga moştenire pe care ne-a lăsat-o Cuviosul Ioan Iacob se dovedeşte un mare atlet al credinţei, o reală personalitate duhovnicească şi un îndrumător plin de înţelepciune sfântă pe calea mântuirii, odrăslit din neamul nostru românesc. 

      Pentru viaţa sa sfântă, cât şi pentru mulţimea credincioşilor care vin şi se roagă Cuviosului Părinte Ioan aflând mulţi dintre ei grabnică vindecare de multe feluri de boli şi suferinţe, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 20 iunie 1992, a proclamat canonizarea Cuviosului Ioan şi pomenirea lui în rândul sfinţilor cu numele de „Cuviosul Ioan cel Nou Românul” sau „Hozevitul”.

 
 
  Acatistul Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul)

Condacul 1

        Cuviosului Ioan, Părintelui nostru cel mult cinstit, cântare de laudă să-i aducem, că prin multă nevoinţă de cămara cerească s-a învrednicit, iar prin pilda vieţii sale pe toţi ne învaţă să-L urmăm, cu dragoste şi credinţă, pe Mântuitorul Hristos. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Icosul 1

        Făcătorul îngerilor şi al oamenilor, purtătorul de grijă al tuturor, din pruncie te-a rânduit, în grija bunicii tale spre ocrotire şi povăţuire. Aceasta, cu dor de pustnicie trăind toată viaţa, a fost dăruită de Dumnezeu, ca să îndeplinească dragostea părinţilor tăi trupeşti, iar tu, Sfinte, ai fost chemat să îndeplineşti dorinţa vieţii ei, pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, viaţă de ofrandă;
Bucură-te, singurătate îndeplinită;
Bucură-te, nevoinţă luminată;
Bucură-te, căutarea iubirii părinteşti;
Bucură-te, aflarea Tatălui Ceresc;
Bucură-te, dobândirea mântuirii Fiului;
Bucură-te, gustarea mângâierii Duhului;
Bucură-te, ocrotitorul Maicii Domnului;
Bucură-te, prietenul de taină al sfinţilor;
Bucură-te, văzătorul veşniciei;
Bucură-te, candela Bisericii;
Bucură-te, sol de veghe al neamului tău;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 2
        
        Din tinereţe ai vieţuit duhovniceşte şi ai împlinit lipsa dragostei părinteşti cu iubirea dumnezeiască, descoperindu-te în chip minunat, pentru care slăvim, pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 2

        Luminat de credinţă şi întărit de nădejde, îmbogăţit de iubire sfântă, ai dorit tinereţea veşnică din tinereţile tale; astfel ţi-ai îndreptat sufletul spre Dumnezeu, pentru care, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, cel hrănit cu Scripturile;
Bucură-te, cel curăţit cu lacrimile pocăinţei;
Bucură-te, cel povăţuit de Sfinţii Părinţi; 
Bucură-te, cel luminat cu rugăciune;
Bucură-te, cel trecut prin focul ispitelor;
Bucură-te, următorule al sfinţilor trei tineri;
Bucură-te, aflarea tinereţii veşnice;
Bucură-te, dobândirea vârstei înţelepte;
Bucură-te, lucrarea faptelor bune;
Bucură-te, căutarea raiului ceresc;
Bucură-te, ascultarea dumnezeieştilor cuvinte;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 3

        Singurătatea din copilărie ţi-a luminat-o Hristos cu grija de mântuirea sufletului, odorul de mare preţ, iar lipsa fraţilor trupeşti ţi-a împlinit-o cu mângâieri duhovniceşti; de aceea, mulţumind lui Dumnezeu, cântai: Aliluia!

Icosul 3

        Făgăduinţele monahiceşti le-ai împlinit cu sfinţenie după îndemnul dumnezeiescului Duh, Care zice: „Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului”; astfel, făcându-te ascultător ai vieţuit în feciorie şi în sărăcie de bunăvoie, pentru care te cinstim cu unele ca acestea:
Bucură-te, ascultătorul tuturor;
Bucură-te, mângâierea celor săraci;
Bucură-te, hrănitorul străinilor;
Bucură-te, slujitorul străinilor;
Bucură-te, sfătuitorul fraţilor;
Bucură-te, ajutorul bolnavilor;
Bucură-te, iubitorul fecioriei;
Bucură-te, paza conştiinţei;
Bucură-te, rugăciune fierbinte;
Bucură-te, priveghere îndelungată;
Bucură-te, ajunare cu folos;
Bucură-te, povăţuire nevinovată;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 4

        Mintea şi sufletul ţi le-ai curăţit cu rugăciunea şi pocăinţa, făcând din peşteră poartă către cer, căci împreună cu tine şi îngerii cântau: Aliluia!

Icosul 4

        Dorind mai multă linişte sufletească te-ai îndreptat către Dumnezeu prin rugăciune şi ai împreunat petrecerea în peşteră cu postul, biruind iadul gândurilor deşarte, pentru care îţi cântăm aşa: 
Bucură-te, dor de linişte;
Bucură-te, dor de curăţenie sufletească;
Bucură-te,  dor de pustnicie;
Bucură-te, dor de smerenie; 
Bucură-te, dor de locuri sfinte;
Bucură-te, dor de patria cerească;
Bucură-te, dor de sfinţenie;
Bucură-te, dor de lumină necreată;
Bucură-te, cel ce ai unit peştera cu cerul;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, vorbitorul cu Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule pentru noi, oamenii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 5

        Dorind să moşteneşti Împărăţia lui Dumnezeu, ai părăsit patria ta pământească şi te-ai sălăşluit în Ţara Sfântă, ca să te închini la locurile de nevoinţă ale proorocilor, ale apostolilor şi ale altor următori ai lui Hristos, ca şi în cer să cânţi împreună cu ei: Aliluia!

Icosul 5

        Locurile petrecerii Domnului Hristos pe pământ ţi-au fost ca nişte îndemnuri care te-au povăţuit către viaţa veşnică din dorinţa iubitoare de Dumnezeu, pentru care îţi cântăm aşa. 
Bucură-te, căutătorul Ţării Sfinte;
Bucură-te, aflarea Locurilor Sfinte;
Bucură-te, locuitorul Hozevei,
Bucură-te, văzătorul Betleemului;
Bucură-te, iubitorul Iordanului;
Bucură-te, îndrăgirea Galileii;
Bucură-te, închinătorule la Ghetsimanii;
Bucură-te, pelerinul Golgotei;
Bucură-te, lăudătorul Învierii;
Bucură-te, iubitorul Taborului;
Bucură-te, căutarea Eleonului;
Bucură-te, prietenul Cerului;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 6

        Vieţuind în valea Iordanului ţi-ai petrecut viaţa ca pe o treaptă a urcuşului ceresc, în osteneli duhovniceşti, având în suflet dor de linişte şi cer, şi rugându-te pentru pământeni, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

        Cu suflet pururea mulţumitor te-ai socotit fericit pentru sălăşluirea vremelnică în Ţara Sfântă; de aceea, cu bucurie ai cântat mereu laude lui Dumnezeu, iar noi strigăm ţie aşa:
Bucură-te, că ai înţeles taina Iordanului;
Bucură-te, că ai cinstit Botezul; 
Bucură-te, că ai slăvit pe Mântuitorul;
Bucură-te, că ai chemat pe Mângâietorul;
Bucură-te, că ai preamărit Treimea;
Bucură-te, că ai iubit Biserica;
Bucură-te, că te-ai însoţit cu pocăinţa;
Bucură-te, că ai îndrăgit nevoinţa;
Bucură-te, ca ai aflat milostivirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai biruit suferinţa;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 7

        Primind harul preoţiei asupra ta, Cuvioase, din dumnezeiasca purtare de grijă, ai fost rânduit egumen şi povăţuitor al monahilor români de la Iordan, pentru care lăudăm pe Dumnezeu şi cântăm: Aliluia!

Icosul 7

        Ca povăţuitor al fraţilor vieţuitori din Schitul Românesc de la Iordan, nu ai uitat făgăduinţele monahiceşti, silindu-ţi mereu firea către împărăţia lui Dumnezeu – dorirea cea adevărată – şi fiind călăuză duhovnicească tuturor fraţilor, pentru care îţi cântăm: 
Bucură-te, povăţuitorul ales de Dumnezeu;
Bucură-te, părintele celor încredinţaţi spre povăţuire;
Bucură-te, ajutătorul celor slabi;
Bucură-te, lumina celor neştiutori;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi;
Bucură-te, pildă în povăţuire;
Bucură-te, îndemn cu îndelungă răbdare;
Bucură-te, mustrarea părintească;
Bucură-te, certare cu folos;
Bucură-te, iertarea celor îndreptaţi;
Bucură-te, primirea celor întorşi cu pocăinţă;
Bucură-te, pilduirea tuturor;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 8

        În pustia Hozevei te-ai aşezat ca într-o ţarină bineroditoare de fapte duhovniceşti, unde, însoţit de îngeri, ţi-ai sfinţit sufletul după rânduielile vieţuitorilor de mai înainte, ca împreună cu ei în cer să cântaţi: Aliluia!

Icosul 8  

        Având dorinţă de îndreptare sfântă şi sporire duhovnicească, pustia şi chilia, în care ai locuit, te-au învăţat cum să-ţi petreci viaţa aceasta departe de grijile cele lumeşti, pentru care îţi cântăm: 
Bucură-te, podoaba Bisericii;
Bucură-te, chip îngeresc;
Bucură-te, dumnezeiască dorinţă;
Bucură-te, duhovnicească înaripare;
Bucură-te, cugetare de moarte;
Bucură-te, gândire la cele veşnice;
Bucură-te, ostăşie adevărată;
Bucură-te, stăpânire de sine;
Bucură-te, locuitorule în pustie;
Bucură-te, pilda monahilor;
Bucură-te, râvnitorul Liturghiei;
Bucură-te, rug aprins al rugăciunii;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 9  

        Oamenii sunt nepricepuţi, iar cuvintele sunt slabe, în a arăta cu adevărat râvna şi ostenelile tale, Cuvioase, prin care ai dobândit vieţuirea cerească pe pământ; pentru aceasta noi cântăm: Aliluia!

Icosul 9
        
        Ca un binecuvântat de Dumnezeu cu darul poeziei ai alcătuit versuri cântând viaţa veşnică  pe care ai dorit-o şi minunatele Locuri Sfinte; de aceea şi noi îţi cântăm:
Bucură-te, alăută în versuri;
Bucură-te, lăudătorul Locurilor Sfinte;
Bucură-te, cântăreţul raiului;
Bucură-te, îndrăgirea poeziei;
Bucură-te, lauda monahilor;
Bucură-te, cântarea virtuţilor;
Bucură-te, stihuitor al rugăciunii;
Bucură-te, psaltire şi harfă; 
Bucură-te, poezie înţeleaptă;
Bucură-te, cugetate la cele cereşti;
Bucură-te, râvnirea celor duhovniceşti;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 10

        Toată viaţa ai petrecut-o în osteneală neîncetată şi ai încununat-o cu sfârşit creştinesc, intrând în lumina împărăţiei cereşti. Aceasta dorindu-o şi noi, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

        La adormirea ta, Cuvioase, în chip minunat, s-au adunat în peşteră călugări, pelerini credincioşi şi un stol de păsărele, pentru a te petrece până la uşa veşniciei, întristându-se vremelnic pentru mica despărţire, iar noi, cu evlavie, strigăm către tine aşa: 
Bucură-te, vieţuire neîncetată în rugăciune;
Bucură-te, încununare cu sfârşit creştinesc; 
Bucură-te, mutare la viaţa veşnică;
Bucură-te, cel slujit de monahi la înmormântare;
Bucură-te, cel jelit de păsările cerului;
Bucură-te, osteneală preschimbată în odihnă;
Bucură-te, că moartea nu te-a despărţit de noi;
Bucură-te, cel ce tainic te arăţi prietenilor credincioşi;
Bucură-te, dezgropare cu minuni înconjurată;
Bucură-te, făclie scos de Domnul din mormânt;
Bucură-te, bucuria obştii credincioşilor;
Bucură-te, mângâiere pentru cei din neamul tău; 
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 11

        Oştile cereşti, de îngeri şi de sfinţi, te-au primit într-ale lor, pentru ca în cor să-I cântaţi Domnului în veci. Acelora ne alăturăm şi noi şi cântăm şi cântăm: Aliluia! 

Icosul 11

        Mintea fiindu-ţi strajă pentru trupul cel de lut în tot timpul vieţii tale, te-ai făcut părtaş cu sfinţii în cereasca locuinţă, pentru care şi noi te lăudăm, cântând aşa:
Bucură-te, rugă sfântă către slăvile cereşti;
Bucură-te,râvnă mare izvorâtă din credinţă;
Bucură-te,cunună prea binecuvântată;
Bucură-te, lepădarea grijilor celor lumeşti;
Bucură-te, dobândirea darului mântuitor;
Bucură-te, împlinirea dorinţei sfinte;
Bucură-te, cel ce ai urcat pe Muntele Fericirilor;
Bucură-te, râvnitorule ca şi Ilie;
Bucură-te, ostenitorule înţelept;
Bucură-te, locuitorule cu sfinţii;
Bucură-te, că ai înmulţit talanţii;
Bucură-te, Cuvioase, mare rugător pentru noi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule!

Condacul 12

        Părinte Ioane, Dumnezeu te-a ales pe tine neamului românesc ca pe o duhovnicească ofrandă şi ai fost arătat lumii ca un semn de întărire în vreme de necazuri pentru toţi binecredincioşii care neîncetat cântă Lui: Aliluia!

Icosul 12

        Pentru vieţuirea ta aleasă şi sfântă te-a proslăvit Dumnezeu şi te-a încununat cu cinste, iar noi dimpreună cu toţi credincioşii ortodocşi îşi cântăm unele ca acestea: 
Bucură-te, fiule al Moldovei;
Bucură-te, frate şi părinte duhovnicesc;
Bucură-te, locuitorul Ţării Sfinte;
Bucură-te, nevoitorul pustiei; 
Bucură-te, pregustarea bucuriei cerului;
Bucură-te, sfinţenia arătată în lume; 
Bucură-te, că ai unit Crucea cu Învierea;
Bucură-te, întărirea răbdării noastre;
Bucură-te, credinţă lucrătoare prin iubire;
Bucură-te, slujitorule al lui Hristos;
Bucură-te, ajutătorule al celor din nevoi;
Bucură-te, Părinte Ioane, mult nevoitorule;

Condacul 13

        Cuvioase Părinte Ioane, mult nevoitorule, fii mijlocitorul nostru; auzi-ne pe noi cei ce acum ne rugăm ţie şi ne ajută ca, împreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu în ceruri: Aliluia!

        Acest Condac se citeşte de trei ori. 
        Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Făcătorul îngerilor şi al oamenilor… şi Condacul 1: Cuviosului Ioan, Părintelui nostru…
        După aceea, se citeşte rugăciunea aceasta: 

        O, Cuvioase Părinte Ioane, viaţa cerească ai petrecut-o pe pământ, căci la Sfântul Botez ai primit numele marelui proroc Ilie, iar la primirea chipului îngeresc Sfântului Ioan Botezătorul spre ocrotire ai fost încredinţat. De aceea ai urmat în viaţa ta pilda lor. pentru viaţa ta sfântă din pustie, trecând din lumea cea deşartă, Domnul ţi-a odihnit sufletul în strălucirea raiului, iar trupului tău osârduitor i-ai dăruit nestricăciunea, arătând întru tine slava numelui Său. 
        Acestea avându-le în minte, noi nevrednicii şi păcătoşii, venim cu umilinţă şi evlavie, rugându-te să nu treci cu vederea  când alergăm la ajutorul tău. 
        Sfinte Părinte Ioane, cel ce din pruncie ai fost orfan de părinţi, ajută cu rugăciunile tale pe cei orfani, ca să găsească iubirea Părintelui Ceresc; cel ce ai fost frate şi vieţuitor în mănăstire, ajută să vieţuim oriunde ca fraţii întru Hristos; cel ce ai făcut din dorul de pustie dor de cerul sfânt, ajută-ne cu rugăciunile tale să căutăm sfinţirea sufletelor noastre pustiite de păcate; cel ce ai fost mult nevoitor, ajută pe cei ce se nevoiesc în dreapta credinţă să împlinească poruncile lui Hristos în viaţa lor; cel ce ai fost fierbinte rugător către Dumnezeu, întăreşte rugăciunile noastre sporind râvna şi evlavia în Biserică; cel ce ai dorit a vieţui în Ţara Sfântă, ajută-ne să sfinţim locul în care trăim, chemând pururea pe Duhul Sfânt să sălăşluiască întru noi; cel ce ai coborât prin rugăciunile tale cerul în peşteră, roagă-l pe Hristos să încălzească şi să lumineze cu iubirea Sa peştera inimilor noastre îndepărtate de El; cel ce încă din lumea aceasta ai simţit bucuria şi pacea vieţii veşnice, roagă-L pe Tatăl Ceresc să ne dăruiască bucuria şi pacea Împărăţiei Sale. Sfinte Părinte Ioane, păzeşte pe bătrâni în dreapta credinţă, pe tineri în viaţă curată, şi pe copii în iubire de Dumnezeu şi de părinţi. Ocroteşte cu rugăciunile tale pe săraci şi pe bolnavi, pe văduve şi pe orfani, pe călători şi pe cei robiţi. Fereşte ţara noastră de primejdii, de necazuri şi roagă-te pentru întreg poporul cel binecredincios, ca împreună cu tine să preamărească prin credinţă şi fapte pe Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin!

 
   
 

Poezii ale Sfântului Ioan de la Neamţ — Hozevitul

Imnul Credinţei
O, preavoslavnică credinţă,
Tăia sufletului meu,
Prin tine mi s-a dat putinţă
Să caut către Dumnezeu.

Când sufletul se alăptează
Cu darul tău dumnezeiesc, 
Durerea mea se alinează
Şi scârbele se potolesc.

Când valurile ameninţă 
Ca să scufunde „luntrea mea”
În tine sfânta mea credinţă
Mă sprijinesc de-a pururi.

Iar când de multă slăbiciune 
Greşesc celui ce m-a zidit,
Îmi dai curaj la rugăciune
Să nu fiu deznădăjduit. 

În viaţa asta necăjită
Cu tine eu mă întăresc, 
Credinţă prea blagoslovită,
Odorule dumnezeiesc!

Atunci când vreau să mă doboare
Vrăjmaşii cei neîmpăcaţi,
La tine eu găsesc scăpare 
Şi ei rămân prea ruşinaţi.

Iar la sfârşitul vieţii mele
Nădăjduiesc că şi atunci
Adăposti-mă-vei de rele
Şi de înfricoşate munci.

Reţeta duhovnicească
Un dram de viaţă cât mai este
În lumea asta să trăieşti
Jertfeşte-l numai pentru suflet
Şi lasă grijile lumeşti

Un singur an sau jumătate, 
O lună, poate, ţi-a rămas, 
Sau numai ziua cea de astăzi, 
Ba poate chiar numai un ceas.

Pe cât de tainic se arată
Hotarul vieţii pe pământ,
Pe-atât mai scurt să-ţi pară drumul
Ce duce până la mormânt. 

Să nu mai cauţi la plăcerea 
Prietenilor trecători
Căci ei nu pot să te ajute
Atuncea când va fi să mori.

Prieteni buni câştigă-ţi plânsul
Şi „rugăciunea lui Iisus”,
Căci plânsul stinge focul veşnic
Iar ruga te înalţă sus. 

De-asemenea să ai prieteni
Poruncile dumnezeieşti
Pe care, fără de prihană, 
Cu dragoste să le păzeşti. 

Prietenia cea cu lumea 
Te lasă singur la mormânt
Şi numai „faptele credinţei”
Tovarăşi – mai departe – sunt.

   

Semnul Sfintei Cruci
Semnul Crucii este nouă 
Scutul cel mântuitor
Care depărtează răul
Şi ne dă la toate spor

Deci să facem cum se cade
Creştinescul nostru semn,
Căci vrăjmaşii fug atuncea
Ca de preacinstitul Lemn.

Iar acei ce bat în cobză
Şi pe cruce o îngână
Au sămânţa necredinţei 
Şi pecete rea la mână

N-au evlavie în suflet
Nici ruşine la obraz
Plecăciune nu pot face
Că-i boierul pe grumaz!

Domnul cerurile pleacă
Pentru neamul omenesc,
Iar la El să-şi plece capul
Mulţi creştini nu se silesc

El întinde sus pe cruce
Mâinile dumnezeieşti
Tu măcar a face semnul,
Omule nu te sileşti.

El ne mântuie, creştine,
Săvârşindu-Se pe lemn,
Iar tu socoţi ruşine
Ca să faci al crucii semn. 

Turnul Babel
Mintea omului de astăzi
Umblă după născociri, 
Care pregătesc pierzarea
Necăjitei omeniri.

Goana după stăpânire
Şi nesaţiul de averi
Izgoneşte iarăşi pacea
Care ne zâmbise ieri.

Dragostea cea creştinească
Stă departe, la surghiun,
Iar în urmă creşte ura
Contra „binelui străbun”.

Lumea vrea ca să-şi croiască
Viaţă fără Dumnezeu
De aceea cu grăbire
Face născociri mereu.

Un potop de bună voie
Singură şi-a pregătit
Iar pe „Chivotul salvării”
Lumea l-a dispreţuit.

Omul îşi găteşte iarăşi
„Turnul Babel” pe pământ, 
Vrând să strice temelia
„Sfântului Aşezământ”.

„Limbile” aproape toate, 
Iarăşi s-au amestecat
Şi nu-i mult până le vine
Ceasul de încăierat!