Istoricul Aşezămintelor Româneşti de la Locurile Sfinte
de la întemeierea lor şi până astăzi
(scurta prezentare)

      După căderea Ţării Sfinte sub ocupaţie arabă (637) Biserica Ortodoxă din Palestina Biblică s-a confruntat cu multe îngrădiri şi lipsuri care s-au accentuat în vremea cruciadelor şi au continuat aproape până în zilele noastre.
      Ţările Române nu au putut rămâne indiferente în faţa acestei situaţii dramatice: era vorba despre păstrarea Ortodoxiei la Mormântul Domnului Hristos şi de menţinerea prestigiul ortodox înaintea prozelitismului musulman, catolic şi protestant.
Pe lângă ajutoarele în bani şi tot felul de danii, domnitorii români au închinat Patriarhiei din Ierusalim venitul mai multor mănăstiri din ţară. Din venitul acestora Patriarhia din Ierusalim întreţinea aşezămintele ortodoxe de la Sfintele Locuri şi achita dările din ce în ce mai mari impuse de către turci, sau de către alţi stăpânitori ai vremilor.
      Deseori domnitorii şi ierarhii români organizau colecte pentru ajutorarea aşezămintelor de la Locurile Sfinte sau ei înşişi făceau donaţii considerabile. Amintim aici pe domnitorii Vasile Lupu, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu, şi alţi binefăcători de neam român, voievozi şi domniţe, boieri sau oameni înstăriţi, care în mod constant făceau danii importante către aşezămintele mănăstireşti de aici.Şi astăzi se mai pot vedea în bisericile ortodoxe de la Sfintele Locuri şi în tezaurul Bisericii Sfântului Mormânt diverse odoare preţioase şi acte de danie din partea acestora către Patriarhia din Ierusalim.Cu toate acestea, la acea vreme, Biserica Ortodoxă Română nu avea în Ţara Sfântă nici o aşezare bisericească proprie, şi nici o altă mănăstire sau schit în care să se înalţe rugăciuni şi slujbe în graiul credincioşilor români. Desigur că şi mijloacele vremii făceau să se ajungă destul de greu la Sfintele Locuri, şi numai oamenii foarte bogaţi sau credincioşi îşi îngăduiau o astfel de călătorie. Mulţi dintre ei rămâneau acolo pentru totdeauna trăind cu bucurie în marile lavre duhovniceşti de pe valea Iordanului sau de pe tot cuprinsul Ţării Sfinte.
      Începând cu secolul al XIX –lea legăturile Bisericii Ortodoxe Române cu Patriarhia Ierusalimului au determinat o mai mare apropiere şi bună colaborare. De acum se înregistrează strânse legături între ierarhi prin vizite reciproce şi pelerinaje mai bine organizate. Din râvna acestor pelerini recrutaţi mai ales din rândul ierarhilor, călugărilor şi preoţilor, dar şi a negustorilor, sau chiar a oamenilor simpli, s-au întemeiat la Ierusalim şi Iordan primele reprezentări româneşti la Locurile Sfinte.
Promotorul acestei mişcări a fost renumitul om de cultură Teodor Burada, care după multe demersuri şi stăruinţe a reuşit să închirieze o casă la Ierusalim (1906) pentru un paraclis românesc (1908). În anul 1912 s-a însemnat locul pentru a se pune temelia sfântului locaş conceput nu numai ca un locaş de închinăciune, dar şi ca un aşezământ naţional şi centru de comuniune şi mijlocire spirituală.
      Izbucnirea războiului a întârziat pentru o vreme demararea lucrărilor, dar după înfăptuirea Statului Unitar Român (1918) şi ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie(1925), primul patriarh al României a făcut o vizită frăţească Bisericii Ierusalimului (1927) hotărând ridicarea a două aşezăminte bisericeşti româneşti în Ţara Sfântă, unul la Ierusalim şi altul pe malul râului sfânt Iordan.
      După întocmirea planurilor în anul 1935 s-a pus piatra de temelie a Bisericii româneşti din Ierusalim, eveniment important la care a participat un mare sobor de ierarhi şi preoţi alături de numeroşi pelerini şi credincioşi. Lucrările efective au durat până în anul 1938, dar evenimentele petrecute în Europa şi Orientul Apropiat, începând cu anul 1940, au făcut ca legăturile bisericii româneşti de aici cu Patriarhia Română să se întrerupă pentru o vreme. Pentru a supravieţui totuşi, Patriarhia Română a încredinţat grija aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă unui administrator.
      Urgia războiului a adus în acea vreme mari greutăţi vieţuitorilor de aici datorită situaţiei pe care o avea România în configuraţia alianţelor europene. După ce mai întâi toţi vieţuitorii români fuseseră alungaţi din aşezământul lor, în cele din urmă, administratorului bisericii i s-a permis să locuiască la Aşezământ. Totuşi, i s-au impus pe rând diferiţi chiriaşi, în parte instituţii publice, situaţie care a durat de fapt până în anul 1963, când noul reprezentant al Patriarhiei Române, soseşte la Ierusalim cu misiunea de a reda Aşezământului misiunea pentru care a fost conceput.
      Au urmat şi acum noi evenimente nefavorabile care au întârziat şi mai mult lucrările de restaurare. Acestea au fost finalizate în anul 1975, când Patriarhul Justinian organizează un pelerinaj la Locurile Mântuirii având ca obiectiv şi încheierea unui nou Acord bisericesc de reglementare şi funcţionare al Aşezămintelor Româneşti de pe cuprinsul canonic al Patriarhiei Ierusalimului şi a toată Palestina. Punctul culminant al acestei vizite, a fost sfinţirea bisericii şi căminului aşezământului românesc din Ierusalim. De acum putem spune că Aşezământul românesc şi-a putut relua în condiţii destul de bune misiunea iniţială, urmând ca şi schitul de la Iordan „să se poată inaugura cu încuviinţarea timpului”. Au urmat apoi la Ierusalim numirea mai multor Superiori investiţi de către Patriarhia Română cu scopul reprezentării Bisericii noastre pe lângă Sfântul Mormânt al Domnului Hristos.
       Din 1989 se deschide o nouă eră în istoria Reprezentanţei Patriarhiei Române din Ierusalim. Imediat după revoluţia din acelaşi an, numărul pelerinilor şi muncitorilor români veniţi sau stabiliţi la Sfintele Locuri a crescut considerabil.  Treptat s-au modernizat instalaţiile căminului de pelerini şi s-au realizat noi spaţii, unele împodobite cu frumoase picturi murale reprezentând în mare parte sfinţi români.
      După alegerea Arhimandritului Ioan Selejan în 1997, în funcţia de episcop al Eparhiei Covasnei şi Harghitei, Reprezentant al Patriarhiei Române la Sfintele Locuri a fost numit Arhimandritul Ieronim Creţu, în acea vreme Eclesiarh al Catedralei Patriarhale din Bucureşti. Încă de la investire Prea Cuvioşia Sa, a iniţiat noi lucrări de restaurare şi înfrumuseţare a Aşezământului Românesc din Ierusalim. S-a avut în vedere redimensionarea vechiului aşezământ prin elaborarea unui proiect generos care să includă noi spaţii pentru cazare şi alte funcţionalităţi interioare şi exterioare ce se impuneau în această situaţie. Pentru că posibilităţile de cazare ale Aşezământului românesc de aici erau foarte limitate, Cuviosul Părinte Arhimandrit Ieronim, a făcut toate demersurile administrative şi diplomatice pentru întemeierea unui nou aşezământ românesc la Sfintele Locuri şi anume în oraşul biblic Ierihon. Totodată a existat şi preocuparea specială a Cuvioşiei Sale de a rezolva problema schitului românesc de la Iordan.