Se poate aminti viata Sf. Ioan Iacob Hoezevitul in drum spre Ierihon.
Sfintele sale moaste s-au aflat intregi in pestera Sfanta Ana din pustiul Hozeva si se pastreaza in biserica manastirii “Sfantul Gheorghe Hozevitul”. Sfantul Ioan Iacob s-a nascut la 23 iulie 1913, in satul Crainiceni, comuna Horodistea, din fostul judet Dorohoi, intr-o familie de tarani foarte credinciosi, anume Maxim si Ecaterina, fiind singurul copil la parinti. Din botez a primit numele de Ilie si din pruncie se dovedea un copil ales si binecuvantat de Dumnezeu. Dupa 6 luni, mama sa a murit lasand copilul in grija bunicii sale, Maria. Dupa 2 ani, moare si tatal sau, in razboi, in toamna anului 1916, copilul ramanand in grija rudelor apropiate. Primii ani de scoala ii face in satul natal, apoi urmeaza gimnaziul la Lipcani-Hotin si liceul la Cozmeni-Cernauti, fiind cel mai bun elev din scoala.
In vara anului 1932, rudele voiau sa-l dea la facultatea de Teologie din Cernauti, ca sa-l faca preot. Dar el, simtindu-se chemat de Dumnezeu la o viata mai inalta, le-a spus: “Nu, eu vreau sa ma fac calugar!”. Dupa un an, pe cand lucra la camp, se ruga lui Dumnezeu sa-i descopere calea pe care sa o urmeze. Deodata a auzit un glas de sus, zicand: “Manastirea!”. Cerand binecuvantarea duhovnicului sau, Ioan si-a luat cartile sfinte, crucea si icoana Maicii Domnului din casa natala, intr-o zi de duminica si, calauzit de Duhul Sfannt, a intrat in obstea manastirii Neamt. Staretul manastirii, viitorul episcop Nicodim, l-a primit cu multa dragoste si dupa ce l-a trimis sa se inchine in fata icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodala, i-a randuit ascultare la infirmerie si la biblioteca manastirii. Era foarte tacut, ascultator si smerit.
Intre anii 1934 si 1935, face serviciul militar la Dorohoi ca infirmier, avand mult amila de cei bolnavi si fiind iubit de toti. In toamna anului 1935 se reintoarce in obstea manastirii Neamt si continua aceeasi ascultare de bibliotecar si ingrijitor la bolnita. Toti se foloseau de smerenia, de blandetea si de dragostea lui si cugetau ca este un ales al lui Dumnezeu.
La 8 aprilie 1936, in miercurea din Saptamana Sfintelor Patimi, este tuns in monahism de arhiereul Valerie Moglan, primind numele de Ioan. Dorind viata pustniceasca si arzand cu inima pentru Hristos si pentru Sfintele Locuri, unde S-a nascut, a patimit si a inviat Domnul, fericitul monah Ioan Iacob pleaca in Tara Sfanta impreuna cu alti doi monahi din lavra, Claudie si Damaschin. Dupa ce se inchina la toate Sfintele Locuri si saruta Crucea Golgotei si Mormantul Domnului, cei trei calugari se retrag sa ierneze in manastirea “Sfantul Sava” din pustiul Iordanului.
Ramane la manastirea “Sfantul Sava” timp de 10 ani, rabdand grele ispite, boli si incercari de la oameni si de la diavoli. Prima ascultare in obstea “Sfantul Sava” a fost cea de paraclisier. Cuviosul Ioan avea mare evlavie pentru biserica si sfintele slujbe. Facea prescuri, mentinea curatenia si suna clopotul la slujba. De asemenea pastra o atmosfera de iubire, de smerenie si mila fata de toti. Avea si ascultarea de infirmier al manastirii si ingrijea cu dragoste atat pe calugari, cat si pe numerosii arabi si beduini, bolnavi sau raniti in razboi, care erau adusi la infirmeria manastirii. Pentru aceasta il iubeau si-l cautau atat unii, cat si altii. Astfel, ziua era in slujba obstii si a bolnavilor, iar noaptea se nevoia singur in chilie cu multe rugaciuni de taina, cu metanii, lacrimi si citiri din Sfanta Evanghelie si din scrierile Sfintilor Parinti. Cunoscand bine limba greaca, traducea unele pagini patristice alese. Avea si darul scrierii de invataturi si versuri duhovnicesti, pe care le trimitea fratilor sai din Tara Sfanta sau le dadea pelerinilor romani care veneau spre inchinare la Mormantul Domnului.
Intre anii 1939 si 1940 Ioan Iacob s-a nevoit impreuna cu un ucenic roman intr-o pestera din pustiul Qumran, aproape de Marea Moarta. Aici a cunoscut pe monahul Ioanichie Paraiala, care i-a ramas ucenic credincios pana la obstescul sfarsit. Obisnuia sa se roage noaptea, singur, hranindu-se doar cu pesmeti si putine fructe, rabdand multe ispite.
Intre anii 1940 si 1941, din cauza razboiului, Cuviosul Ioan a stat cu mai multi calugari din Tara Sfanta intr-un lagar pe Muntele Maslinilor. Fiind eliberat, revine la manastirea “Sfantul Sava” si continua aceleasi ascultari si nevointe. In anul 1947 este hirotonit diacon, la 13 mai, in Biserica Sfantului Mormant, cu aprobarea Patriarhului Romaniei. In acelasi an, Cuviosul Ioan Iacob este hirotonit preot in biserica Sfatului Mormant de arhiereul Irinarh, fiind numit de Patriarhia Romana egumen la schitul romanesc “Sf. Ioan Botezatorul” de pe valea Iordanului, aproape de locul unde S-a botezat Domnul nostru Iisus Hristos.
Timp de 5 ani, cat a avut aceasta ascultare, Cuviosul Ioan Iacob a savarsit zilnic toate sfintele slujbe in limba romana, a tradus numeroase pagini din Sfintii Parinti, a compus un bogat volum de versuri duhovnicesti, a innoit chiliile si biserica schitului si, mai ales, viata duhovniceasca din schit. Noaptea, insa, se nevoia singur, nestiut de nimeni, fie in chilie, fie iesind sa se roage pe valea Iordanului, incercand sa urmeze, dupa putere, Cuvioasei Maria Egipteanca. Singurul sau ucenic statornic era monahul Ioanichie. In luna noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Sihastrul se retrage din ascultarea de egumen si, impreuna cu ucenicul sau Ioanichie, intra in obstea manastirii “Sfantul Gheorghe Hozevitul” din pustiul Hozeva. Din vara anului 1953, fericitul Ioan se retrage cu ucenicul la o pestera din apropiere, numita Chilia Sfintei Ana, unde, dupa traditie, ea se ruga lui Dumnezeu sa-i daruiasca un prunc.
Aici s-a nevoit Sfantul Ioan cu ucenicul sau, timp de 7 ani, in rugaciuni neincetate, in priveghero de toata noaptea, in postiri indelugnate, in lacrimi, cugetari si cantari duhovnicesti, rabdand tot felul de ispite, suferinte, lipsuri, lupte cu diavolii. La pestera, unde cu greu se ajungea pe o scara inalta, nu primea pe nimeni, comunicand cu cei ce veneau mai ales prin rugaciune, prin unele scrieri sfinte si prin ucenicul sau.
In sarbatori mari si in posturi Sfantul Ioan savarsea Dumnezeiasca Liturghie in paraclisul pesterii Sfanta Ana si se impartaseau amandoi cu Trupul si Sangele lui Hristos, multumind lui Dumnezeu pentru toate. In timpul zilei si in clipe de ragaz, iesea in gura pesterii, la lumina, unde scria versuri religioase si traducea pagini patristice din limba greaca. Manca o data in zi, pesmeti, masline, smochine, si bea putina apa, iar noaptea dormea cateva ore, pe o scandura, avand o piatra drept perna. In vara anului 1960, era bolnav si suferea toate cu multa rabdare.
Simtindu-si sfarsitul aproape, miercuri, 4 august 1960, s-a impartasit cu Sfintele Taine, iar joi dimineata la orele 5 si-a dat sufletul in mainile lui Hristos, la varsta de 47 de ani. Dupa 3 zile, a fost inmormantat in pestera, iar la 8 august 1980, trupul sau a fost aflat intreg, nestricat de vreme, raspandind buna mireasma, semn ca l-a preamarit Dumnezeu si l-a numarat in ceata sfintilor, pentru nevointa si sfintenia vietii sale de pe pamant.
La 15 august 1980, acelasi egumen i-a pregatit racla sculptata in lemn de chiparos, l-a asezat in ea cu mare cinste, si l-a purtat in procesiune, impreuna cu cativa arhierei de la Patriarhia Ortodoxa din Ierusalim si cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei manastiri, depunand sfintele moaste in biserica cu hramul Sfantului Stefan din incinta, unde se afla si moastele Sfantului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocsi, si chiar catolici, ca sa se inchine la moastele Cuviosului, cerandu-i ajutorul, pe care, toti cei ce se roaga cu credinta, il primesc.
El este cinstit cu toti ortodocsii, dar, mai ales, de cei din Romania, Grecia, Cipru si Tara Sfanta. Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, luand in considerare sfintenia vietii Cuviosului Ioan Iacob, si vazand cinstitele sale moaste, l-a trecut in randul sfintilor in anul 1992, sub numele de “Sfantul Ioan Iacob de la Neamt”, fixindu-i-se zi de praznuire 5 august, data mutarii lui la cele vesnice.
